Dragostea mă cunoște pe nume.

Dragostea mi-a așezat fiecare fir de păr în cap și tot dragostea, cu mâinile ei îndemânatice, mi-a pus sângele în mișcare  prin niște canale firave, dar atât de sigur construite, numite vene.

Dragostea mi-a dat suflare.

Și dragostea n-a cerut nimic în schimb. 

Mi-a dat viața, și când am fost aproape să o pierd, mi-a răscumpărat-o cu cel mai mare preț plătit vreodată în istoria omenirii.

Pentru dragoste sângele meu curge în fiecare zi, și pentru dragoste inima mea nu uită să bată în fiecare secundă.

Dragostea vede totul, crede totul, acoperă totul.

Dragostea a văzut bărbatul ce plângea în autobuz, în timp ce oamenii din jurul lui erau prea ocupați și distrași cu propriile dureri și bucurii, ca să-l observe. Dragostea a văzut femeia ce a ieșit în stradă, singură, într-o seară rece de decembrie, să militeze pentru credința ei, să strige pacea. „Opriți bombardamentele din Siria” scria pe pancarta, ce mâinile aproape înghețate ale femeii o țineau, în timp ce oamenii treceau prea grăbiți să o observe sau prea înghețați să le pese.

Dragostea e o șoaptă blândă la ureche, într-o lume ce urlă.

Dragostea e o mângâiere pe obraz, în timpul războiului.

Dragostea e o îmbrățișare, în mijlocul viscolului.

Dragostea e apă, când tot ce vezi în jur e deșert.

Dragostea e lumină, în întunericul gros al nopții.

Dragostea e oxigen și viață.

Viața există datorită ei și pentru ea.

Comments

comments