Ambiția este de multe ori o sabie cu două tăișuri. De cele mai multe ori ea ne motivează și ne pune la lucru, dar uneori poate la fel de bine să ne doboare sau să nască nemulțumire în noi.

De aceea cred că e important ca înainte să te gândești unde îți dorești să ajungi, să stabilești unde te afli acum. Gândește-te la cine ești și la ceea ce ai, la lucrurile de care ești nemulțumit, pe care ai vrea să le schimbi, dar nu uita să privești și la lucrurile pozitive din viața ta, pentru ca nu cumva ambiția ta să se nască doar din frustrare și să devină astfel o ancoră care te trage în jos la fiecare pas.

Plănuiește în pași mici, ca să nu ajungi în situația în care ambiția ta pare un lucru irealizabil. Și dacă vreodată ajungi în punctul ăsta, gândește-te la pașii pe care i-ai făcut deja în direcția asta, la lucrurile care ți-au ieșit bine până acum și construiește mai departe de acolo.

Oricum, niciodată nu o să ajungem în punctul în care vom putea spune că suntem pe deplin mulțumiți de noi înșine. Așa că ambiția rămâne o nevoie constantă de-a-lungul vieții noastre, la care trebuie să învățăm să ne raportăm, pentru a continua să mergem înainte.

 

Comments

comments