Cu siguranță că cineva ar fi gata să mă corecteze spunându-mi că acest articol este pentru tineri. Da așa este. Conștient fiind că destinatarii sunt tinerii, îmi mențin titlul!

Am observat că la o anumită vârstă, probabil aceea a trecerii la adolescență, are loc un declic major, o departajare bruscă a adolescentului de starea de copilărie. Așa se face că pentru cei mai mulți tineri este o supărare mare dacă le (mai) spui copii.  Îți vor reproșa imediat și prompt că ei nu sunt copii. Au fost și au evoluat! Această tendință a tânărului de a se detașa, a se delimita de copilul din el este, la început, mare dar pe măsura trecerii timpului se estompează transformându-se în neglijare, nepăsare și ignoranță.

Ce vreau să spun cu aceasta este că suntem într-un mare pericol: acela de a nu mai regăsi copilul din noi. Am văzut tineri îmbătrâniți prea repede. Când spun aceasta mă grăbesc să spun și că a îmbătrâni nu e o calitate, cel puțin în contextul în care scriu eu acum. E trist să vezi tineri, oameni care doar îmbătrânesc!

Desigur că poate ne întrebăm cum putem evita aceasta? Dacă acea repulsie față de copilărie este cvasigenerală și explicabilă și poate fi înțeleasă prin dorința fiecăruia de a ajunge mare, de a deveni ca unul dintre modelele pe care, eventual, și le-a ales, în schimb, odată cu trecerea timpului, parcursul normal ar trebui să fie o întoarcere, în anumiți parametri la starea de copilărie. O regăsire a copilului din noi.  Trăim un paradox în sensul că, tineri fiind ne delimităm de copilul din noi pe care mai târziu îl căutăm. Unii nu-l mai găsesc și asta e trist!

Așa că, titlul corect este: DE ZIUA COPILULUI! (DIN NOI)!

Sursa imagine: aici

Comments

comments