Întrebarea

De ce ne-am pierdut bucuria când vine vorba de biserică? Oare Dumnezeu nu este același? Probabil deja aveți câteva răspunsuri în minte. Unii dintre voi îmi veți spune că ați fost cândva pasionați când veneați la biserică, dar oamenii v-au dezamăgit și de aceea v-ați pierdut bucuria. Alții îmi veți spune că nu mai sunteți așa cum erați mai demult și chiar dacă Dumnezeu a rămas același, voi v-ați schimbat.

M-am frământat și eu cu aceste întrebări. M-am rugat și le-am dezbătut cu oameni mai înțelepți decât mine și iată care sunt câteva dintre concluziile la care am ajuns. Esența acestei probleme este perspectiva greșită din care am ajuns să privim biserica, ce determină un egoism intrinsec.

Realitatea

În socieatea noastră, omul contemporan este obișnuit să alerge toată ziua, gestionând cu măiestrie termene limită, cel mai scump bun intangibil al său fiind timpul. Astfel, după o săptămână istovitoare, vine și se așază 2 ore pe băncile bisericii, în speranța obținerii câtorva momente de pace, liniste și încurajare. De aici izvorăsc marile așteptări și implicit cele mai profunde dezamăgiri. Dacă nu i-a plăcut timpul de închinare sau predica începe să simtă că investește timpul său (rețineți, prețios) într-un mod ineficient. Și aici e miezul problemei.

         Motivul pentru care venim noi la biserică nu ar trebui să fie ca să primim, ci ca să-I dăm ceva lui Dumnezeu.

Atunci când vom înțelege acest principiu, multe din frustrările noastre se vor stinge. Închinarea este despre a oferi. Scopul slujirii nu este ca noi să ne simțim mai bine, ci să îi zidim pe ceilalți. Desigur că Dumnezeu în dragostea Lui ne vorbește la biserică, dar nu acesta este scopul principal al prezenței noastre în acel loc, ci închinarea, slujirea și părtășia. Bucuria pe care ar trebui s-o simțim duminică nu este aceea spontană, că am primit ceva ce ne zidește temporar, ci bucuria răsplătirii viitoare.

Răspunsul

Și atunci mă veți întreba: Dar totuși noi unde primim toate aceste lucruri de care avem așa mare nevoie? Aș vrea să vă vorbesc despre o încăpere specială, o încăpere uitată, pe care ar trebui să o redescoperim. Biblia ne-o prezintă ca odaia de sus sau odăița:

Ci tu, când te rogi, intră în odăiţa ta, încuie-ţi uşa şi roagă-te Tatălui tău, care este în ascuns; şi Tatăl tău, care vede în ascuns, îţi va răsplăti.   (Matei 6:6)

Acolo, în odăița închisă, Dumnezeu este gata să coboare cerul în jurul unei ființe sincere. E nevoie doar de curajul îngenuncherii. Și în acea părtășie, El ia acea inimă zdrobită și începe să-i ofere mângâiere. Iar sufletului trudit El îi dă pace și odihna atât de mult căutată. Pe măsură ce zilele trec, vindecarea Sa începe să rodească, iar chipul Său începe să se oglinească în inima altădată frântă.

*

Și dintr-o dată, atitudinea față de biserică se schimbă. Nu mai vrei să mergi la biserică doar ca să primești ceva, ci ca să te închini și să-I dai slavă lui Dumnezeu, spunând tuturor felul minunat în care El lucrează în viața ta. Și astfel, biserica este zidită la rândul ei.

Căutăm biserica perfectă, uitând că toate bisericile sunt făcute de oameni imperfecți. Dar eu am o provocare pentru noi: haideți să găsim slujirea cea mai potrivită pe care o putem face în biserica în care ne-a așezat Dumnezeu, iar atunci când ne simțim slabi și micuți să ne amintim cuvintele Lui: Harul Meu îţi este de ajuns, căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită.

Sursă foto

Comments

comments