Citirea de astăzi: Ezechiel 45-48 Cornilescu sau NTR; Psalmul 142Cornilescu sau NTR

„Când veţi împărţi ţara ca moştenire prin sorţ, să ridicaţi ca dar sfânt pentru Domnul o bucată din ţară, lungă de douăzeci şi cinci de mii de coţi şi lată de zece mii: aceasta va fi sfântă în toată întinderea ei” (Ezechiel 45:1).

Ce binecuvântare pentru Israel, să ajungă să dea o parte din țară pentru Domnul, ca El să rămână acolo, în mijlocul lor, să poată avea în țara lor o întindere sfântă, unde Domnul să coboare ca să fie în mijlocul lor.

Ce bine este să învățăm din ceea ce alții au făcut fiind sfătuiți de Însuși Domnul Dumnezeu, pentru ca slava Lui să rămână prezentă în mijlocul lor. Ferice de toți aceia dintre noi care vom lua aminte să dăruim Domnului din ceea ce primim, pentru a ne strânge comori ce nu pot fi săpate și nici furate, comori ce rămân veșnice și Domnul va onora dăruirea fiecăruia.

Dar mai importantă va fi prezența Lui în viața noastră. Vedem cum în capitolul 47 ne sunt înșiruite fiecare seminție cu partea lui, iar partea dăruită Domnului, chiar acolo în mijlocul lor, iar în ultimul captiol din Ezechiel, 48:35, vedem cum numele cetății va fi „Domnul este aici”.

Cred că fiecare dintre noi își dorește să poată spune despre viața lui astfel, căci „Domnul este aici”, prezent chiar în viața mea, așa că haideți să dăruim cu bucurie Domnului și prezența Lui să fie astfel din belșug în viața noastră, căci unde este El este bucurie, protecție și pace.

Să fiți binecuvântați!

Autor: Eugen Ghiurău

Comments

comments