Splendid bob de grâu! Se zice că-n spicul său va fi rod îmbelșugat, nu așa, optsprezece boabe ca în alte cazuri… O, nu! Bobul acesta poate rodi de două ori mai mult. Și în aceste condiții, e de înțeles că față de oricare alt bob din hambar, are-un statut mai  înalt, e poate cel dintâi dintre egali. Potențialul pe care-l are, îl certifică a fi tratat deosebit: înțeles, protejat, păsuit…. Va veni vremea în care va rodi. Va veni… Dar mai încolo…

… Și timpul trece; zi după zi, an după an, și bobul rămâne tot frumos, demn de admirat, nu alta, dar parcă pe zi ce trece, mai colțuros. Un sigur lucru nu se arată deloc în zare: rodul așteptat. Și asta, pentru că refuză să renunțe la viața ce-o are, el știe că e, e pur și simplu prea… minunat! Și nu înțelege că moartea sa e singura cale prin care poate rodi, iar viața, așa cum și-o știe, trebuie lăsată de-o parte, pentru un scop mai mare.

buy viagra

***

Suntem atât de vii față de lucrurile pentru care suntem chemați să murim! Atât de țepoși în drepturile și meritele noastre, îndârjiți ținem cu dinții de ce ni se cuvine! (Dreptatea mea, onoarea mea, imaginea mea, persoana mea….a mea, a mea…)

Suntem gata să găsim alte soluții pentru a rodi: fără să ne lăsăm orgoliul dintr-o mână, vrem să clădim Împărăția cu cealaltă. Fără să ne micșorăm, ne mirăm de ce El nu crește.

Suntem atât de mândri că nici nu ne dăm seama, iar calea îngustă nu ne mai încape, poarta cea strâmtă e de mult timp netrecută.

Alegem prea des să ignorăm în loc să iertăm, să purtăm în suflet poveri în loc să rezolvăm. Și uităm că El, Hristos, ne-a chemat să iubim. Și să ne luăm crucea în fiecare zi. Iar pe cruce se face un singur lucru, se moare.

Dar noi suntem prea vii, boabe de grâu cu (amar și solitar) potențial.

Dacă bobul de grâu care a căzut pe pământ nu moare, rămâne singur, dar dacă moare, aduce multă roadă” (Ioan 12.24).

Comments

comments