Drumul pe care merg nu e cel mai simplu. Din momentul în care L-am ales pe Hristos, aș fi vrut să fie ușor. Credeam că urmează să am un drum fără atâtea renunțări, fără atâtea decizii de toate culorile. L-aș fi vrut neted, fără pic de spini, dar, contrar așteptării, pe alocuri e greu, spre imposibil. Sunt însă binecuvântată să merg pe acest drum, așa cum e, cu greutăți cu tot; așa de mulți s-au oprit, ori nici nu știu, nici mai pot păși…

Rugăciunile mele nu au primit toate răspuns. Unele par a nu ajunge mai sus de tavan, și le rostesc iar și iar … și iar. Și mă rog de multă vreme și pentru alții și pentru mine, și cer lucruri după voia Lui. Credința mea pare adesea mai mică decât un grăunte de muștar – Doamne, mărește-mi credința! – și vorbele mele sunt prea mici. Sunt binecuvântată însă că, de fiecare dată când mă rog se schimbă ceva în mine, și inevitabil schimbarea se vede și în afară.

Iar când picioarele mele sunt în butuci, când mă leagă pe nedrept atâtea lucruri, la fel ca pe Pavel și Sila în temință, cântarea mea nu e mereu de laudă. Cel mai adesea nu reușesc să fredonez decât un cânt de jale, un psalm în care caut să-nțeleg de ce îngăduie El atâtea. Sunt binecuvântată însă să pot cânta. Inima mea e mai ușoară când dă glas cântecului.

Da, sunt binecuvântată în ciuda aparențelor!

Sursa foto, aici.

Comments

comments