Nu este greu să scrii, greu este să  transmiți ceva celor din jurul tău, și ceea ce scriem trebuie să și facem.

Tindem mereu să îi încurajăm și să îi motivăm pe cei de lângă noi, când noi nu prea credem în ceea ce le spunem.

Despre motivație se vorbește mult în zilele noastre, este un subiect mult dezbătut, dar care dacă trebuie să îl punem în practică ne cam dă bătăi de cap. A motiva pe cel de lângă tine nu este ușor, este o artă pentru mulți,  și puțini sunt cei care știu să motiveze nu prin cuvinte, nu prin ceea ce spun, ci prin ceea ce sunt ei ca și oameni.

Este important să exprimăm lucruri pozitive, să-i încurajăm pe apropiați, dar în viața de zi cu zi trebuie să fim și noi așa cum le spunem celorlalți să trăiască, nu să trăim diferit.

Dacă tu crezi în ceea ce transmiți, oamenii vor simți pur și simplu că tu ești o sursă de inspirație pentru ei. Ai încredere în ceea ce spui. Dacă nici tu nu ai încredere în tine, alții de ce să o facă?

Dacă transmiți ceea ce ești și aceea și trăiești, se simte, și cuvintele tale vor căpăta un sens. Se simte când înțelegi unele lucruri, sau când îți spui “discursul” ca pe o poezie bine învățată sau ca pe o lecție tocită pentru examenul de mâine dimineață.

Fi o încurajare pentru ceilalți, dar traiește ceea ce exprimi!

Comments

comments