În genunchi, cu fața spre răsărit, aerul rece de dimineață umplea camera și odată cu el, cuvinte de laudă își făceau loc. Daniel, la fel ca în fiecare dimineață, inspira prezența lui Dumnezeu și expira laude aduse Lui, implorând totodată mila Lui.

Așa l-au găsit pe Daniel în dimineața aceea. Colegii lui, oameni care îl cunoșteau și îl distingeau ca unul care avea un duh deosebit, unul care a câștigat favoare înaintea împăratului, un om de încredere și loial Dumnezeului Său. Aceștia nu au putut găsi nimic care să-l denigreze. Dar cunosându-l și identificând-i punctul slab, și-au făcut un plan, și au atacat. Cunoscându-i obiceiurile, au știut când să atace, pentru că lui Daniel îi plăcea să stea înaintea Domnului cât mai mult timp posibil, iar o dată pe zi nu-i era de ajuns.

După cum spuneam, l-au găsit, dar înainte s-au asigurat că nu va avea nicio cale de scăpare. Nici măcar împăratul nu putea să-l scape. L-au luat și l-au aruncat în groapa cu lei. Și toate acestea pentru că Daniel nu voia să renunțe la diminețile petrecute cu Dumnezeu, sau la amiezile însorite în care Îi aducea laudă singurului Împărat. Nici măcar la serile răcoroase în care stătea de vorbă cu Dumnezeul Său.

Cât de satisfăcător trebuie să fi fost pentru ei să-l stie pe Daniel nimicit.

Dar, din nou, dimineața a sosit. Același aer proaspăt, aceeași cameră, dar de această dată, goală. Daniel nu era acolo, dar gura lui nu a încetat să aducă laude. Încăperea s-a schimbat, dar Daniel, nu.

Jos, în groapă, Daniel a avut companie. Leii și îngerul Domnului l-au cunoscut pe Daniel. Daniel, evreul care nu se putea compromite indiferent de circumstanțe. Daniel, evreul care indiferent unde se afla, alegea să aducă Dumnezeului Său lauda cuvenită. Chiar și acolo favoarea lui Dumnezeu era peste el.

Sunt convinsă că dacă experiența lui în groapă ar fi fost mai lungă, l-am fi putut auzi pe Daniel, de cel puțin  trei ori pe zi, rugându-se Creatorului Său.

Întâmplarea nu se încheie aici. Da. Oamenii îl cunoșteau pe Daniel, dar datorită comportamentului său, au ajuns să-L cunoască și pe Dumnezeul căruia I se închina, și anume Singurul Dumnezeu. Inima lui Daniel nu s-a schimbat, pentru că avea o inimă care se încredea în cine trebuia, dar inima împăratului a fost schimbată în momentul în care, prin ascultarea lui Daniel, Dumnezeu S-a arătat.

De atunci diminețile n-au mai fost la fel în Babilon. Pentru că, asemenea lui Daniel, o mulțime de genunchi atingeau podeaua în fiecare dimineață, și o multuime de glasuri lăudau Numele lui Dumnezeu. Începând cu Daniel și continuând cu împăratul Dariu, mulțimi de oameni îi urmau exemplul pe tot cuprinsul țării.

Totul a început de la o singură persoană. De la un om curajos. De la un om integru. Loial. Credincios și perseverent.

Cunoscându-l pe Daniel, L-am descoperit din nou pe Dumnezeu. Și vreau ca, la fel ca el, atunci când oamenii mă vor cunoaște, sau vor auzi despre mine, prin mine, să-L  cunoască pe El.

Pentru Daniel, totul a început pe genunchi, și de aici vreau să încep și eu.

Sursa foto: aici

Comments

comments