text de Marius Lăzău

La 11 ani, am început o relație personală cu Dumnezeu. La 20 de ani, am simțit o chemare de a pleca din țară, și am plecat. Anul următor, m-am îndrăgostit de o fată frumoasă, cu un zâmbet fermecător. Dar, sentimentul nu a fost reciproc. Dezamăgit, am acceptat o bursă de studii, la 8.000 de kilometri depărtare. Am plecat și nu am mai privit înapoi.

La 25 de ani, am descoperit că expresia “relație personală cu Dumnezeu” nu există în Bible.

Neinspirat, odată, am cumpărat un bilet de avion din Norvegia spre Ungaria. Pentru o dată la care eu nici măcar nu eram în Europa. La fel de neinspirat, am sărit odată în ocean cu telefonul în buzunar. Nu mi-am dat seama până ce am simțit vibrația din buzunar. (Ultima dată când a mai vibrat.)

Despre relația personală cu care am început. La început, mergeam la biserică și eram fascinat de predici și discuții. Mai târziu, am plecat din țară, și am văzut, la fiecare pas, cum Domnul mi-a purtat de grijă. Nu la studiu biblic. În viața de zi cu zi. Când am avut nevoie de prieteni. Îndrumare. Un loc de muncă.

Ai stat de vorbă vreodată cu un student din Africa, de la universitate? Sau cu un refugiat din Germania? Biblia vorbește despre ei.

Dar dacă

chemarea noastră

nu este de a-i convinge pe alții că greșesc?

Dacă vrei să vorbești cu autoritate, vorbește numai despre munții pe care i-ai urcat. Scrie doar despre lucrurile pe care le-ai văzut. Descrie doar stâncile de care te-ai lovit.

Comments

comments