Supereroii, ei sunt cei care au cele mai fascinante superputeri, salvează omenirea de fiecare dată când aceasta este în pericol, sunt cei care ne dau speranță și ne fac sa plătim numeroase bilete la cinema pentru a-i vedea în cea mai bună calitate.

Desigur, mulți dintre noi preferăm să îi luăm drept exemple deși avem numeroase în jurul nostru, iar pe cel mai de temut îl vezi atunci când stai în fața oglinzii. Da, în fiecare dintre noi există un Supererou, iar în următoarele rânduri vei afla toți pașii pe care trebuie să îi urmezi pentru a-l lăsa să iasă la iveală.

Pasul 1. Fiecare Supererou are o superputere. A ta care este?

Deși sunt sigur că ai mai auzit asta până acum (într-o altă manieră probabil), ai fost înzestrat cu numeroase puteri; iată câteva: viața veșnică, dragostea, dărnicia etc., dar știai că printre ele se mai află una foarte specială? Se numește darul Duhului Sfânt, iar acestă superputere ți-a fost dată ca să îi salvezi pe cei din jurul tău. Este de datoria ta ca și creștin să îți afli darul și să investești în el, iar cu această superputere poți deveni cel mai de temut Supererou care luptă împotriva păcatului.

Pasul 2. Fiecare Supererou are un cod de conduită.

„Cu o mare putere, vine o mare responsabilitate”, acesta este codul de conduită a lui Spider-Man. Fiecare Supererou are unul, la fel și tu! Codul tău de conduită constă în principiile pe care tu ca și creștin le urmezi ca să fii sigur că rămâi pe calea cea bună. Astfel vei putea deosebi binele de rău și nu vei putea fi influențat de cel rău. Pentru că tot timpul vor exista oameni care vor încerca să-ți pună credința la îndoială, de aceea este important ca fiecare supererou să aibă principii solide pe care să le urmeze. Iar cu un Dar măreț, vine o și mai mare responsabilitate!

Pasul 3. Fiecare Supererou are un costum.

Desigur, nu mă refer la „acel” costum care vine la pachet cu o mască pentru a-ți proteja identitatea. Costumul tău de Supererou este descris în Efeseni 6:14-17: „Stați gata dar, având mijlocul încins cu adevărul, îmbrăcați cu platoșa neprihănirii, având picioarele încălțate cu râvna Evangheliei păcii. Pe deasupra tuturor acestora, luați scutul credinței cu care veți putea stinge toate săgețile arzătoare ale celui rău. Luați și coiful mântuirii și sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu”.


Acum că ai toți pașii la dispozitie, nimic nu te oprește să devii un Supererou! Ține minte că acum se dă cea mai importantă luptă dintre toate, lupta credinței, iar lumea aceasta are nevoie de tot mai mulți Supereroi să o salveze! Ești tu unul dintre ei?

Sursa foto: aici

Comments

comments