Dumnezeu a creat monotonia ca să învățăm să ne desfătăm în ea; și a făcut-o spre binele nostru.

Deși măsurăm viața în ani concreți, între o vârstă de azi și alta de mâine există o infintate de evenimente care ne modifică treptat viața.

„Punctele de inflexiune’’, așa cum le-am învățat la matematică în liceu, sunt acele puncte care schimbă concavitatea funcției (din convex în concav sau din concav în convex). Transpunând asta, aș putea zice că punctele de inflexiune din viață sunt momentele culminante în care o veste foarte îmbucurătoare sau una foarte tristă, schimbă mersul vieții noastre. Dar acestea sunt rare; iar viața noastră este restul momentelor, pe care le catalogăm ca fiind „monotone”.

„Nu e interesant cum zi de zi nimic nu se schimbă, dar când privești înapoi, totul pare diferit?” – C S Lewis.

Dumnezeu a creat monotonia, și El nu se plictisește de ea. Cum zice Chesterton, El nu se plictisește să spună soarelui și lunii „mai fă o dată”. El este destul de puternic ca să găsească desfătare în asta. Contează cum ne trăim monotonia.

„Fraților, iubiți toată plăsmiurea Ziditorului acestei lumi, în întregimea ei, precum și fiecare grăunte de nisip în parte. Căutați cu drag la fiecare frunzuliță, la fiecare rază de soare. Iubiți dobitoacele necuvântătoare și firul de iarbă, iubiți orice lucru neînsuflețit. Iubind, veți înțelege taina divină ce se ascunde în toate și, deslușind-o odată pentru toteauna, cu fiecare zi vi se va arăta tot mai lămurit. Numai așa veți putea îmbrățișa întreaga lume cu o dragoste desăvârșită, atotcuprinzătoare.”

– F M Dostoievki, Frații Karamazov.

Comments

comments