A căzut cortina peste decernarea premiilor Oscar 2017. Pot spune fără echivoc că a fost cea mai dezamăgitoare decernare din câte am văzut, nu doar din cauza câștigătorului de la cea mai importantă categorie (cel mai bun film), ci și datorită circului (regizat sau nu) din timpul evenimentului.

Am sperat până în ultima clipă că specialiștii Academiei de Film nu vor acorda „marele premiu” unui film pe considerente de culoare a pielii, culoare politică sau orientare sexuală. Dar am sperat degeaba și statueta mult râvnită a revenit filmului Moonlight, un film despre pidosnicie și onanism invertit sub clar de lună; că de ce nu ar ridica Academia americană de Film imoralitatea la rang de virtute acordându-i un premiu? Și chiar făcând abstracție de lucrurile menționate, filmul dă noi înțelesuri termenului de PLICTISITOR și face ca o banală partidă de șah să poată fi comparată cu o sesiune de sărit cu parașuta de la 5000m, dar fără parașută.

20151025_Moonlight_D10_C1_K1_0610.tif

Nu, nu sunt homofob. Iubesc păcătosul, doresc îndreptarea lui, dar urăsc păcatul. Dar ceea ce mă deranjează la tot mai multe filme e promovarea subtilă (evidentă – din punctul meu de vedere) a unui stil de viață imoral și lipsit de valori pentru ca „minoritățile” să nu se mai simtă marginalizate într-o lume plină de homofobie, xenofobie, ură și dispreț. Iar la rândul lor, aceste „minorități” sunt un exemplu „demn de urmat” în comportament plin de bunătate, înțelegere și toleranță în fața majorității.

Oricare din filmele nominalizate dacă câștiga, nu mă supăram. Chiar nici (Tra)La La Land nu mă deranja să câștige deși nu sunt un fan al musical-urilor. Dar dintre cele 9 filme nominalizate, unul face notă discordantă cu Moonlight, filmul învingător. Acesta este Hacksaw Ridge, sau cum s-au chinuit (literalmente) românii să îl traducă: Fără armă în linia întâi. Această taducere denotă o lipsă acută de imaginație. Ce poate fi mai ridicol decât să gășesti un titlu/traducere ce povestește jumate din film? Dar românul cum e priceput la toate, a reușit și această performanță.

Trecând peste performanțele românești, dăm peste cele americane… și dacă în lumea asta e cineva care reușește să ducă patriotismul, eroismul și invincibilitatea pe culmile paroxismului, acesta e americanul. Deși acest film nu poate fi acuzat direct că ar face astfel de propagandă, pe alocuri pelicula capătă astfel de accente, și pe bună dreptate.

Nu vreau să comentez firul narativ al filmului, pentru că de la început până la sfârșit, ca spectator, ești ținut „în priză”. Sunt prea puține momente moarte. Doresc în schimb, să reflectăm la mesajul filmului.

E povestea adevărată a unui tânăr ce încearcă să învingă „demonii” trecutului, unei copilării ce a oscilat între strictețea religioasă și patimile unui tată alcoolic. E povestea unui tânăr ce nu vrea să repete greșelile tatălui, un tânăr ce dorește să fie un exemplu pentru cei din jur, indiferent de costuri. E un tânăr ce e dispus să treacă prin orice pentru a-și păstra nepătate convingerile și valorile dobândite prin buna creștere primită și prin credința în Dumnezeu. Un tânăr ce e dispus chiar să suporte batjocurile, bătăile și chiar închisoarea pentru a-și păstra credința.

Când citesc comentarii legate de ceea ce a facut acest tânăr, sunt uimit de multitudinea de aprecieri, deși sunt sigur că aceiași oameni, dacă ar întâlni în zilele noastre un astfel de om, cu astfel de ideologii și convingeri, l-ar numi sectant, pocăit, i-ar aduce injurii și i-ar pune rapid o etichetă.hacksaw1

În fața ecranului e ușor să alegi „tabăra” din care vrei să faci parte, și majoritatea alege să fie de partea personajului pozitiv. Dar în lumea reală situația stă total diferit. Dacă fiecare dintre noi ne-am transpune în film, să ne imaginăm că suntem noi acolo, sunt sigur că în proporție de 98% am fi fost de partea celor care au acuzat, au ridicat mâna, au dat cu pumnul, au scuipat, au întors spatele acestui om. Și totuși „răspunsul” lui la toate acestea te lasă fără cuvinte.

Sunt multe lucruri ce le putem învăța din acest film și îl recomand cu cea mai mare plăcere, dar nu înainte de a face câteva precizări pentru cei ce nu l-au vizionat. Nu este pentru copii și pentru cei cu inima slabă. Este un film dur, explicit, ce arată ororile unui război în cele mai mici detalii. Nu s-au făcut multe filme atât de explicite când vine vorba de război, iar pe acesta îl pot pune lejer în capul listei. Totuși, cei care vreți să îl vizionați, deși vă cunoașteți mai sensibili, o faceți pe propria răspundere. Să nu uităm totuși că este regizat de Mel Gibson, cel care a regizat de asemenea: Patimile lui Cristos, Apocalypto sau Braveheart.

Vizionare plăcută!

Comments

comments