Având în vedere că în mai puțin de o lună, industria de film se va afla la punctul zero odată cu decernarea premiilor Oscar, m-am gândit că începând cu acest articol, să alocăm o secțiune specială filmelor, în mod special fimelor cu mesaj creștin, dar și acelor filme ce transmit un mesaj etic și moral.

Astăzi m-am oprit la cea mai nouă ecranizare a romanului lui Lew Wallace: Ben-Hur – A Tale Of The Christ.

Chiar dacă această poveste se bucură de două ecranizări, una lansată în 1959, iar ultima anul trecut, pot spune de la bun început că sunt diferențe enorme între cele două ecranizări. Când avem de-a face cu o adaptare cinematografică după un roman, succesul ei poate fi asigurat doar în momentul în care filmul se apropie cât se poate de mult de povestea din carte.

Dacă e să judecăm ecranizarea apărută anul trecut fără să citim (sau măcar), să vizionăm prima ecranizare, filmul se poate spune că e extraordinar, aproape perfect, efecte speciale foarte bine realizate, cu un happy-end demn de telenovelele sud-americane. Dar, dacă ”pui mai întâi mâna” pe roman și/sau (măcar) vizionezi ecranizarea din 1959, filmul ți se va părea banal, cu puternice tente comerciale, cu multe lacune și ”capitole” lipsă, învăluite într-o subțire și insipidă poveste despre un Mesia ce are doar rol decorativ.

Sunt multe neconcordanțe între romanul lui Lew Wallace și această ecranizare (2016), și dacă ar fi să le scriu pe toate, aș fi în pericol să scriu la rândul meu un roman, dar voi aminti doar câteva:

 

  • Judah Ben-Hur nu a fost implicat în vre-un complot împotriva romanilor sau să aibă intenția de a adăposti presupuși răsculați
  • Ben-Hur a fost arestat pentru că a fost acuzat pe nedrept că ar fi încercat să îl omoare pe guvernatorul roman după ce o bucată din acoperiș s-a desprins exact în momentul când acesta trecea pe langa locuința lui Judah și nicidecum pentru că ar fi adăpostit un răsculat ce ar fi încercat să-l omoare pe guvernator.
  • După ce vasul, în care Ben-Hur își ispășea pedeapsa, se scufundă, acesta îl salvează din ape pe comandantul roman care în semn de recunoștință îl reabilitează și îl face cetățean roman, iar în noua ecranizare acest lucru lipseste cu desăvârșire, insinuindu-se faptul că Ben-Hur ar fi scăpat miraculous din apele mării făcând pluta pe spate până la mal.
  • Finalul e cu totul ”deosebit” și nu are nimic de-a face cu povestea în sine, producătorii mergând la sigur cu un epilog de tip telenovelă în care toată lumea e ”happy” și zâmbește.

 

Dacă vreți să vă faceți o părere vis-à-vis de filmul lansat anul trecut, sfatul meu e sa faceți lucrurile în ordine cronologică: roman, ecranizare 1959, ecranizare 2016.

Dacă vreți să vizionați un film bun care să aibă de toate (ca shaorma), dacă vă plictisiți sambătă seara și vă e milă de popcornul ce stă de 2 săptămâni în dulap și mai ales DACĂ nu vă interesează povestea, apăsați play fără să va mai gândiți de unde, ce și cum.

Vă dau un sfat: Dacă tot căutați să vizionați un film bun, încercați ecranizarea din 1959 cu Charlton Heston, că doar nu a luat degeaba 11 Oscaruri, deținand alaturi de Titanic, recordul de premii Oscar primite vreodată de o peliculă.

Comments

comments