Te-ai gândit vreodată cum au apărut culorile și care le este rostul? Sau cum ar fi dacă nu le-am putea deosebi?
Nu știu cum au apărut, dar știu că le pot deosebi una de cealaltă. Și mai știu că dacă nu am putea să le deosebim, nu ar avea niciun rost. Totul ar fi la fel. Totul alb. Totul negru. Totul portocaliu.

Ați văzut vreodată un desen roșu? Sau maro? Copaci verzi cu frunze verzi, apa și ea verde. Oameni lângă malul verde, verzi. Toți trași prin aceeași culoare, poate cu tonuri diferite. Pot să-mi imaginez un desen de felul acesta. Și recunosc, că mi-ar părea interesant și că aș căuta și aș găsi multe înțelesuri în el. Dar nu-mi pot imagina o lume întreagă care să cunoască o singură culoare.

Culorile dau gust vieții noastre. Creează sentimente. Dezleagă limbi și încuie minți. Culorile sunt ca un râu care aduce viață pe unde trece, aducând frumusețe și diversitate.

Avem nevoie de albastru pentru a picta cerul. De verde pentru a aduce prospețimea câmpului. De galben pentru a arăta atât îmbătrânirea frunzelor, cât și strălucirea soarelui.
Avem nevoie de culori pentru a ne picta propriul desen.
Cum va arăta el, depinde doar de noi. Căci, deși putem să deosebim culorile, puțini dintre noi știm să le și folosim.

Iubirea însăși este o explozie de culori. Așa cum noi suntem cei care dăm sens culorilor, prin faptul că le putem deosebi, tot așa avem puterea de a da sens lucrurilor din viața noastră. Cum altfel ar avea dragostea sens, dacă noi nu am iubi?

Uneori uităm importanța lucrurilor din viața noastră. Dar poate dacă am fi mai atenți, am găsi că schimbarea vine în urma ajustării unor mici detalii de care am uitat sau la care am uitat să le mai dăm importanță. Căci felul în care privim lucrurile ne poate schimba perspectiva asupra întregii noastre vieți.

Comments

comments