Am început, de ceva timp deja, să nu mai fiu uimită de răutatea oamenilor sau a creștinilor, ci să fiu uimită de orice simplu gest de bunătate (chiar și din partea creștinilor). Oare de ce ne este atât de greu să fim buni?

E adevărat că fiecare dintre noi a dezvoltat ceva ce seamănă cu un cult al personalității, care e vizibil acum mai mult ca niciodată. Interesul pentru propria persoană nu are limite; confortul și bunăstarea noastră au devenit cele mai importante scopuri ale existenței. Cel puțin, asta observ cu tristețe și stupoare privind în jurul meu, și chiar și în comunitățile creștine. Și uite, într-o astfel de societate, simplul gest de bunătate e privit ca o faptă nobilă, demnă de lăudat, de aplaudat și de cunoscut de către întreaga lume, iar gestul răutății e o normalitate.

Citeam recent o carte scrisă de Sheldon Vanauken care a corespondat o perioadă cu autorul C. S. Lewis, și care a pus o parte din scrisori în cartea sa Îndurare aspră. Nu mai rețin căruia din cei doi autori îi aparțin cuvintele de mai jos:

„Cel mai bun argument în favoarea creștinismului sunt creștinii: bucuria lor, siguranța lor, sentimentul lor de împlinire. Pe de altă parte, însă, cel mai puternic argument împotriva creștinismului sunt tot creștinii: când sunt posomorâți și lipsiți de bucurie, când afișează un aer de sfințenie și se împăunează cu o evlavie de suprafață, când sunt încuiați și tiranici; ei bine, atunci creștinismul e definitiv îngropat. Dar deși e drept să-i condamnăm pe unii dintre creștini pentru aceste lucruri, probabil, la urma urmelor, nu e drept, deși e foarte ușor.”

Nu pot pretinde omului, nici măcar creștinului să fie mereu bucuros, la urma urmei, e și el om.  Dar fac un apel la altruism. Haideți să facem din iubirea pentru aproapele o normalitate!

Tot săptămânile acestea am realizat  „de-adevăratelea” că e foarte greu să empatizezi cu trăirile cuiva dacă nu ai avut experiențe asemănătoare. Dar lipsa strădaniei în acest sens nu are scuză, nu pentru un creștin.

Vin, ca-ntotdeauna, cu o propunere. Să realizăm că există oameni în jurul nostru. Să înțelegem că fiecare are experiențele și trăirile lui, să nu fim rapizi în a eticheta. Să încercăm pe cât putem, să-i înțelegem, iar pe cât nu, să înțelegem că nu putem să înțelegem și să-i iubim așa cum sunt. Deși, pentru asta, trebuie ca noi să ne micșorăm…

Sursa foto: aici

Comments

comments