Citirea de astăzi: Isaia 7-9: Cornilescu sau NTR

Trimis de Dumnezeu într-un loc precizat cu exactitate: „la capătul canalului de apă al iazului de sus, pe drumul care duce la ogorul înălbitorului” (Isaia 7:3), prorocul Isaia iese înaintea împăratului Ahaz și îi transmite acestuia un mesaj important din partea lui Dumnezeu – Ahaz nu trebuia să se teamă de Reţin, împăratul Siriei și de Pecah, fiul lui Remalia care s-au suit împotriva Ierusalimului ca să-l bată. Dumnezeu îi transmite explicit prin Isaia că „așa ceva nu se va întâmpla” (Isaia 7:7).

După ce Ahaz este înștiințat despre ce va urma, despre lucrurile îngăduite de Dumnezeu să se întâmple – de exemplu că „peste şaizeci şi cinci de ani Efraim va fi nimicit şi nu va mai fi un popor” (Isaia 7:8), împăratul este provocat să ceară un semn, o confirmare:

  • Domnul a vorbit din nou lui Ahaz şi i-a zis: „Cere un semn de la Domnul Dumnezeul tău; cere-l, fie în locurile de jos, fie în locurile de sus.” (Isaia 7:10-11)

Deși de cele mai multe ori inițiativa de a cere un semn îi aparține omului – să ne amintim doar două exemple din Biblie: Ghedeon, care pune semnul cu lâna (Judecătorii 6:36-40) și cărturarii și fariseii care-I cer lui Isus un semn (Matei 12:38-40) – de astă dată, omul este invitat de Însuși Dumnezeu să ceară un semn. Poate neașteptat sau surprinzător, răspunsul împăratului Ahaz la această provocare este unul negativ:

  • Ahaz a răspuns: „Nu vreau să cer nimic, ca să nu ispitesc pe Domnul.” (Isaia 7:12)

Există și astăzi oameni care Îi cer lui Dumnezeu semne și oameni care se feresc să facă acest lucru. Cei care sunt prea obișnuiți să ceară semne le cer cu privire la aproape orice, și cu privire la lucruri mărunte, nu doar cu privire la lucruri mari sau înaintea unor decizii importante. Alții nu cer semne, fiindcă, la fel ca împăratul Ahaz, socotesc că astfel L-ar „ispiti” pe Domnul. Și mai sunt și cei nehotărâți, cei care pendulează între dorința de a cere un semn și teama că L-ar supăra pe Dumnezeu cu cererea lor.

Oare din ce categorie facem noi parte? Am trecut în extrema de a cere semne cu privire la orice mărunțișuri din viața noastră, cu privire chiar la lucrurile pe care le putem decide cu înțelepciunea pe care El ne-a dat-o? Sau stăm într-o stare de frică și nu îndrăznim să mergem la Dumnezeu ca la un Tată cu care putem vorbi deschis, care ne cunoaște bâjbâiala și incertitudinile și care nu Se supără când îndrăznim să-I cerem un semn?

În privința împăratului Ahaz, refuzul lui a fost urmat de inițiativa lui Dumnezeu de a-i da un semn – nu doar lui și contemporanilor săi, ci și întregului neam omenesc. Dumnezeu vestește și confirmă venirea Mântuitorului, a lui Isus Cristos:

  • De aceea, Domnul Însuşi vă va da un semn: „Iată, fecioara va rămâne însărcinată, va naşte un Fiu şi-I va pune numele Emanuel.” (Isaia 7:14)

Dacă ne-ar invita pe noi Dumnezeu să cerem un semn, oare (L-)am refuza? Dacă am fi reticenți și n-am îndrăzni să facem acest lucru, oare ar lua El inițiativa să ne dea și nouă un semn? Când El ne dă un semn, oare Îl credem întru totul sau mai punem la îndoială împlinirea celor vestite?

Între ispita de a cere semne la tot pasul – și justificat, și fără noimă – și teama de a merge înaintea Domnului cu incertitudinile noastre și cu dorința sinceră ca El să ne răspundă printr-un semn stabilit între noi și El, ar trebui să găsim punctul de echilibru: cere un semn!

Autor: Rodica Bogdan

 

Comments

comments