Citirea de astăzi: Ioan 4-6 Cornilescu sau NTR

„Dumnezeu este Duh; şi cine se închină Lui trebuie să I se închine în duh şi în adevăr.” [Ioan 4:24]

Ideea de-a ne închina Domnului „în duh și în adevăr” o găsim în Ioan 4:6-30 unde este prezentată conversația Domnului Isus cu femeia de la fântână. În conversație, femeia a discutat cu Isus despre locul de închinare, spunând că evreii se închinau la Ierusalim, în timp ce samaritenii se închinau pe Muntele Garizim. Isus tocmai îi spusese că El știa că ea a avut mai mulți soți, precum și faptul că bărbatul cu care locuia în prezent nu era soțul ei. Acest lucru a făcut-o să se simtă stânjenită și a încercat să abată atenția Domnului Isus de la viața ei personală spre probleme de religie. Isus a refuzat să fie distras de la lecția Sa despre adevărata închinare și a prezentat esența problemei: „Dar vine ceasul, şi acum a şi venit, când închinătorii adevăraţi se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr; fiindcă astfel de închinători doreşte şi Tatăl” (Ioan 4:23).

Lecția generală despre închinarea înaintea Domnului în duh și în adevăr este că închinarea înaintea lui Dumnezeu nu trebuie limitată la o singură locație geografică sau reglementată în mod necesar de dispozițiile temporare ale legii Vechiului Testament. Odată cu venirea lui Hristos, separarea dintre iudei și neamuri nu mai este relevantă, și tot așa este și cu centralitatea templului în închinare. Odată cu venirea lui Hristos, toți copiii lui Dumnezeu au dobândit prin El acces egal la Dumnezeu. Închinarea a devenit o problemă a inimii, nu a acțiunilor exterioare, bazată pe adevăr, nu pe ceremonie.

În Deuteronom 6:4, Moise le spune copiilor lui Israel cum să-L iubească pe Dumnezeul lor: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu toată puterea ta”. Închinarea noastră înaintea lui Dumnezeu se bazează pe dragostea noastră pentru El; cum iubim, așa ne închinăm. Pentru că în ebraică ideea de „putere” indică totalitatea, Domnul Isus a extins această expresie spunând „cu tot cugetul tău şi cu toată puterea ta” (Marcu 12:30; Luca 10:27). A ne închina lui Dumnezeu în duh și în adevăr implică în mod necesar să-L iubim cu inima, sufletul, cugetul/mintea și puterea.

Adevărata închinare trebuie să fie „în duh”, adică să implice întreaga inimă. Dacă nu există o adevărată pasiune pentru Dumnezeu, nu există nici închinare în duh. În același timp, închinarea trebuie să fie „în adevăr”, adică, informată în mod corespunzător. Dacă nu-L cunoaștem pe Dumnezeul căruia ne închinăm, nu există nici închinare în adevăr. Ambele sunt necesare pentru o închinare acceptabilă, care Îl onorează pe Dumnezeu.

Duhul fără adevăr duce la o experiență superficială, extrem de emoțională, care ar putea fi comparată cu efectul unui drog. De îndată ce emoția a trecut, fervoarea scade și la fel se întâmplă cu închinarea. Adevărul fără duh poate avea ca rezultat o întâlnire uscată, care poate duce cu ușurință la o formă de legalism lipsit de bucurie.

Cea mai bună combinație a ambelor aspecte ale închinării are ca rezultat o apreciere plină de bucurie a lui Dumnezeu, apreciere bazată pe Scriptură. Cu cât știm mai multe despre Dumnezeu, cu atât Îl apreciem mai mult. Cu cât Îl apreciem mai mult, cu atât închinarea noastră este mai profundă. Cu cât închinarea noastră este mai profundă, cu atât Dumnezeu este mai glorificat.

Această contopire a duhului și adevărului în închinare este cel mai bine rezumată de Jonathan Edwards, pastor și teolog american din secolul al 18-lea. El a spus: „Este de datoria mea să înalț cât mai mult sentimentele [emoțiile] ascultătorilor mei, cu condiția ca acestea să fie determinate numai de adevăr”. Edwards a recunoscut că adevărul și numai adevărul poate influența emoțiile în așa fel încât să-I aducă onoare lui Dumnezeu. Adevărul lui Dumnezeu, având o valoare infinită, este demn de o pasiune infinită.

Te închini tu lui Dumnezeu în duh și în adevăr?

Autor: Ionel Socaciu

Comments

comments