„E seară. Încerc să citesc  Jurnalul fericirii de Nicolae Steinhardt, dar gândurile îmi sunt în altă parte. Fratele meu mai mic vine și el cu o carte de povești lângă mine. Se preface că citește. Îmi dau seama de asta, pentru că din minut în minut mă întreabă câte ceva. Las cartea din mână și încep o conversație.

Eu:  -Joshie, închide te rog ochii și zi-mi ce vezi! (camera era luminată de bec)

Joshie: -Întuneric cu puncte de lumină.

Eu: -Îți place să visezi?

Joshie:  -Nu. Să creez.

Eu:  -Mai mult în imaginație sau manual? Dă-mi un procent.

Joshie:  -50%. De obicei îmi imaginez și apoi creez.

Eu:  -După procent îmi dau seama că o parte din invenții rămân în imaginația ta. De ce?

Joshie:  -Pentru că nu am uneltele necesare întotdeauna.

Eu:  -Sau poate în imaginația ta ai creat o lume mai diferită, de aceea și invențiile tale imaginare nu pot fi realizate în această lume?

Joshie: Da! Și asta…

( Între timp, mami intră în cameră, stinge lumina și îl trimite pe Joshie la culcare.)

Eu:  Ce culoare are imaginația ta?

Joshie: Negru acuma. De obicei verde, galben și albastru. (încă cu ochii închiși)

Eu:  -Dar ce culori nu poți desena în imaginația ta? Ce culori îți lipsesc?

Joshie:  Galbenul deschis. Uneori când vreau să îl desenez iese prea închis. ”

(din jurnal, februarie 2015)

Citind din nou zilele trecute această discuție pe care am avut-o cu fratele meu de 9 ani și jumătate, m-am oprit la afirmația: pentru că nu am uneltele necesare. 

M-am gândit la chemarea lui Dumnezeu pentru mine, la visele pe care le-a sădit El în mine și pe care le-am ignorat, le-am pus deoparte, pentru că păreau imposibile, nerealiste. De câte ori am zis că nu am uneltele necesare?

Închid ochii. Ce culoare nu pot desena în imaginația mea? Să fie credința…?

Doamne, răspund azi chemării Tale, pentru că prin Tine totul este posibil, pentru că prin Tine am și voi avea tot ce îmi trebuie!

 

 

Comments

comments