Cred că unul dintre locurile unde nu mi-ar plăcea să ajung este deşertul. E arid, neroditor, foarte cald şi nu îmi arată nicio posibilitate de confort ori relaxare. Dacă mi-ar da cineva o invitaţie în deşert, cu siguranţă aş refuza.
Dar, privind în Biblie, am observat un lucru important despre deşert. E locul unde Dumnezeu vorbeşte. Ioan Botezătorul este unul dintre exemplele care îmi plac. În deşert a auzit vocea Lui Dumnezeu, şi-a cunoscut viziunea, a putut pregăti terenul lui Isus şi a recunoscut suveranitatea divină. Toate aceste lucruri le găsim în Ioan 3:27-30:
„Ioan 3:27 Drept răspuns, Ioan i-a zis: “Omul nu poate primi decât ce-i este dat din cer.(viziunea)
Ioan 3:28 Voi înşivă îmi sunteţi martori că am zis: “Nu sunt eu Hristosul, ci sunt trimis înaintea Lui.
Ioan 3:29 Cine are mireasă, este mire; dar prietenul mirelui (pregătirea terenului), care stă şi-l ascultă, se bucură foarte mult când aude glasul mirelui: şi această bucurie, care este a mea, este deplină.
Ioan 3:30 Trebuie ca El să crească, iar eu să mă micşorez(recunoaşterea suveranităţii Divine).”
Deşertul este locul unde Moise a auzit vocea Lui Dumnezeu, Continue Reading »
Ce s-ar întâmpla dacă am avea o viziune unii pentru alţii, dacă am putea vedea în noi, în familiile noastre, în prietenii noştrii, în relaţiile noastre gloria pierdută? Ce efect ar avea asupra părinţilor, fraţilor, surorilor, prietenilor, prietenelor tale dacă şi-ar da seama că eşti preocupat de posibilitatea de a-i restaura gloria, de ceea ce ar putea deveni el sau ea – nu plin de succes, talentat, arătos sau bogat, ci amabil, puternic şi sigur de sine, cu adevărat viu.
Un lucru care mi-a atras atenţia în cartea “Cultivă-ţi viziunea” de Andy Stanley. Stăteam şi mă gândeam câtă dreptate pot să îi dau. E simplu şi la obiect. Cum ar fi dacă privindu-l pe cel cu care vorbesc să văd potenţialul din el şi să mă raportez la el prin potenţialul pe care îl are. Respect? Da. Încredere? Da. Dragoste? Da. Prietenie? Da. Încurajare? Da. Altfel ar fi lucrurile printre noi, nu?
Mi-ar plăcea să încercăm de acum înainte să îi privim pe cei din jurul nostru în felul acesta. Desigur, e şi el/ea om şi greşeşte, dar dincolo de om, e fiul/fiica unui Rege. Dumnezeu are un plan măreţ cu fiecare!
Mi-am deschis inima şi urechea către Dumnezeu. Am intrat cu paşi marunţi în prezenţa Lui, ştiind că sfinţenia Lui m-ar arde de m-ar atinge. Urma să am parte de una din întrebările acelea, ştiţi voi, care ni Le adresează mereu personal. Prea multe nu am ştiut să spun, ştiţi şi voi că Dumnezeu copleşeşte adesea cu prezenţa Lui, dar nici nu a fost nevoie să spun ceva pentru că după preţ de câteva clipe, era chiar langa mine. Ce bine!
“- Mă iubeşti?”, surprins am rămas şi eu, ce intrebare ! Dar am răspuns, in ciuda uimirii, nu am ezitat să îi răspund cu agitaţia unui copil mic. “Ştii că Te iubesc! Aşa de mult…. încât aş muri pentru Tine!” Aşteptam să văd un zâmbet, sau ochii plini de încântare dar, a urmat o clipă de tăcere… Apoi, din nou: “- Nu, nu! Spune-mi, mă iubeşti ?
Am dat să răspund din nou cu texte deja prea des rostite dar m-am oprit. Am zărit o lacrimă în ochii Lui «Dar Doamne… « şi cuvintele mi-au îngheţat pe buze. Era unul din momentele în care prezenţa smerită a lui Isus te face să te simţi aşa de mic, ruşinat de aroganţa ta. Mă asteptam să plece, să mă lase cu «dragostea mea», a stat un pic şi apoi a început: Continue Reading »
Un film inspirat din viaţa reală. Un film motivaţional. Un film care ne arată ce înseamnă să fii un lider, ce înseamnă să crezi şi să ai speranţă. Un film despre caracter şi dezvoltare personală. Un film de 5 stele. Acesta e filmul Invictus.
Înainte să mă uit la film, am citit câte ceva despre el pe internet. Curiozitatea m-a îndemnat să îl văd. După ce l-am văzut, am continuat cercetările pe internet. Dar acum diferit.
Bazat pe romanul “The human factor: Nelson Mandela and the game that changed the world” al autorului John Carlin, filmul “Invictus” relatează povestea reală a modului în care preşedintele de culoare Nelson Mandela şi-a unit forţele cu Francois Pienaar, căpitanul echipei de rugby a Africii de Sud, cu scopul de a-i unifica pe locuitorii ţării sale. După ce a fost eliberat din închisoare după 27 de ani de detenţie şi a fost ales primul om în stat, Nelson Mandela a înţeles că ţara a rămas divizată din punct de vedere economic şi rasial chiar şi după eradicarea politicii de apartheid şi a decis să se folosească de campionatul mondial de rugby găzduit de Africa de Sud în anul 1995 pentru a-i aduce laolaltă pe albi şi negri prin limbajul universal al sportului. După decade de violenţă şi lipsă de încredere, albii şi negrii din Africa de Sud au vibrat împreună în tribune sau în faţa televizoarelor văzând cum echipa lor naţională de rugby ajunge în finală. (Sursa Bisericata.com)
Când, săptămâna trecută, Haiti a fost lovită de cutremur, o femeie curajoasă din America, a găsit tărie supranaturală să-l laude pe Domnul – şi să ajute la naşterea a doi copii.
Linda Graham crede în minuni, dar credinţa ei a fost testată dincolo de orice imaginaţie, săptămâna trecută, când a ajuns în Haiti împreună cu încă trei femei din Durham, N.C. Ele se aflau într-o misiune de rutină, donând pături, îmbrăcăminte şi materiale medicale unui orfelinat din orăşelul Carrefour.
Habar nu aveau că au ajuns într-unul dintre cele mai groaznice calamităţi din istoria modernă. Continue Reading »
17. Tu, care te numeşti Iudeu, care te reazemi pe o Lege, care te lauzi cu Dumnezeul tău,
18. care cunoşti voia Lui, care ştii să faci deosebire între lucruri, pentru că eşti învăţat de Lege;
19. tu, care te măguleşti că eşti călăuza orbilor, lumina celor ce sunt în întuneric,
20. povăţuitorul celor fără minte, învăţătorul celor neştiutori, pentru că în Lege ai dreptarul cunoştinţei depline şi al adevărului; -
21. tu deci, care înveţi pe alţii, pe tine însuţi nu te înveţi? Tu, care propovăduieşti: “Să nu furi”, furi?
22. Tu care zici: “Să nu preacurveşti”, preacurveşti? Tu, căruia ţi-e scârbă de idoli, le jefuieşti templele?
23. Tu, care te făleşti cu Legea, necinsteşti pe Dumnezeu prin călcarea acestei Legi?
28. Iudeu nu este acela care se arată pe dinafară că este Iudeu; şi tăiere împrejur nu este aceea care este pe dinafară, în carne.
29. Ci Iudeu este acela care este Iudeu înăuntru; şi tăiere împrejur este aceea a inimii, în duh, nu în slovă; un astfel de Iudeu îşi scoate lauda nu de la oameni, ci de la Dumnezeu.
Nu cred că ar fi rost de mai multe comentarii la ceea ce am citit azi din Biblie. E clar şi la obiect!
Acest post nu e un atac asupra nici unei biserici, nici unei programe, nici unei tradiţii.
Având câteodată urechile aţintite la ce se întâmplă în jurul meu ajung să aud până şi ştirile de la radio când sunt în bucătărie. Trec cu auzul peste ştirile care mă informează că la biserica cutare se face evanghelizare.
Până aici totul nou şi curat, dar eu unul nu pot înţelege de ce aceste evanghelizări se fac în biserici? De ce să nu se facă în casele de cultură sau în alte săli neutre? Adică, pur şi simplu, omului „bolnav” care are nevoie de vindecarea divină să îi fie un lucru familiar. Dacă mă pun în pielea acelui om de lângă radio care aude ştirea despre evanghelizare într-o biserică, nu văd prea multe şanse să vină la evanghelizare.
De ce?
Pentru că de obicei aceşti oameni au o anumită teorie despre ce înseamnă biserică „pocăită”, aşa că mai bine se lipsesc.
De ce să vină la biserică dacă vecinul lui, care se consideră pocăit, îi blochează maşina în parcare sau se aud strigăte la ei în familie şi toată ziua e bosumflat?
Stau să mă gândesc şi văd tot mai mult că nu mai este loc de evanghelizările în masă, de evanghelizările în stadion. Lucrurile se schimbă şi oamenii se schimbă. Acum evanghelizarea la care trebuie să mă gândesc este om la om, persoană cu persoană. Să nu merg eu la el şi să-l sufoc cu toată teoria biblică. Evanghelizarea în ziua de azi e modelul pe care tu îl arăţi, e caracterul pe care tu îl ai şi atitudinea cu care vii înaintea lor. Astfel, se va întâmpla ca să vină el la tine şi să te întrebe.
Atitudinea şi caracterul tău sunt instrumentele tale de evanghelizare. Ce alegi să faci cu ele?
Am ajuns în acel moment în care mă întreb „Da toată lumea preferă să stea în casă?”. De fiecare dată când aveam de gând să ies în oraş, să ne adunăm mai mulţi la un pahar de suc, sau să mergem să batem o minge, sau să aruncăm o paletă, primeam răspunsuri de genu „nu am chef…nu pot veni[de ce?] am musafiri…acuma m-am schimbat…acuma am mâncat…după ce să vin?…ce să fac în oraş?..cine mai vine?ahhh, nu vin.”. Ooooo da, pot să îi înţeleg pe cei fără chef, de multe ori aşa sunt şi eu. Domnule, pur şi simplu nu am chef să ies din casă. Da’ de fiecare dată să stăm în casă? Şi dacă nu se mai merge, vedeam statusuri pe mess „mă plictisesc”[ hai facem ceva] „n-am chef”. Şi ghici ce? Ce activi mai suntem pe facebook[că asta e ultima fiţă-da şi eu sunt pe acolo-tare activat] sau aşteptăm să putem să vedem serialele pe net. Alt motiv de ce nu vin în oraş- serialul meu preferat trebuie să apară cât mai curând. Da acuma serios, de ce nu mai ieşim în oraş? Ieşitul în oraş e doar duminica seara în McDonalds sau KFC?
Am ajuns să fiu atâta de dependent de seriale sau de internet încât nu mă puteai scoate din casă. Mai bine stăteam în casă şi îmi „stricam” ochii la un ecran de 21[ca să se vadă cât mai bine serialu sau commentu pe myspace]. Mai bine vorbesc cu cineva pe mess sau pe facebook decât să ies în oraş cu persoana aceea. Nu e păcat să ieşi cu o persoană de sex opus în oraş la un ceai sau suc. Nu înseamnă că îţi place de el/ea. Dacă vorbiţi pe mess, atunci ce vă ţine să vorbiţi şi în oraş?
Următorul post nu e nici un atac asupra vreunui nume pe care îl veţi citi (Vladimir Pustan, Nick Decean, Sunny, VitaminaC). Tot respectul cuvenit lor şi lucrării pe care o au. Următorul post e o mărturie despre o bucată din trecutul meu.
Mi s-a întâmplat des. De fapt mi se întâmplă şi acum, fără să îmi dau seama dacă e în regulă sau nu. Nu zic că e greşit. Dar nu zic că e corect. E un lucru gri de care trebuie să fiu sigur şi să am înţelepciunea necesară pentru a înţelege „până unde…”.
Mi s-a întâmplat des să fac acelaşi şi acelaşi lucru. Să trebuiască să primesc ceva şi de fapt vroiam altceva. Am ajuns pur şi simplu să fiu un devorator de predici. De predici ţinute de anumite personalităţi. Dacă Pustan predica undeva, eu eram acolo. Dacă VitaminaC cânta undeva, eu eram prezent. Dacă Decean erau prezentaţi în program, nu mă oprea nimeni să mă duc. Da, recunosc, victima acestei boli de „devorator de programe”. Căutam senzaţii şi atât doar. Când de fapt puteam să primesc mult mai mult! Când de fapt se dădea mai mult, dar mie îmi ajungea „aperitivul”, mă săturam din coji şi sâmburi. Pentru „bucatele apetisante” trebuia să pun şi eu osul la treabă. Trebuia mai mult decât „Măi ce fain a fost, ăştia chiar sunt buni!” Continue Reading »
Ți-ai imaginat vreodată…
Cine ar fi Mesia, Isus, Fiul Lui Dumnezeu,
Dacă s-ar fi întrupat, nu acum 2000 de ani,
Într-o iesle și trâind în Palestina îndepărtată,
Ci în zilele noastre…
Să fie primul copil al unei familii comune,
În care mama e casnică și tatăl zugrav,
Cu vreo încă 6 frați mai mici
Și locuind într-un apartament
Semidecomandat.
Să nu aibă diplomă de doctorat sau poate…
Nici liceul să nu-l fi terminat, din cauză ca a trebui să lucreze
Pe un salariu aproape mic,
În amenajari interioare, reparații
Sau construcții.
Nu e uşor să slujeşti şi nu e uşor nici să critici pe cei care slujesc, nu? Recunosc că întotdeauna îi admiram pe cei care sunt la un alt nivel de slujire (Hillsong, Casting Crowns, Decean, VitaminaC, Sunny, DC Talk, MercyMe şi lista ar putea continua). Dar înainte să mă pornesc, aş vrea să specific un lucru. Desigur, poate puţinele nume pe care le-am înşirat, toţi sunt dedicaţi 100% în această lucrare şi îşi câştig pâinea cu ceea ce fac. Ăsta e rostul lor pe pământ, să fie dedicaţi 100% şi să şi trăiască din asta. Cred că numai ei ştiu cât de greu sau de bine o duc. Dar, ei sunt doar un model pentru noi, pe lângă modelul suprem de slujire care e însuşi ISUS.
Dar privesc în jurul meu şi văd tineri care sunt implicaţi, îi văd în timpul săptămânii în biserică singuri repetând, sau aud despre ei că sunt interesaţi să crească în slujirea lor. E minunat când auzi aşa ceva. E minuat când vezi tineri care ştiu să îşi împartă timpul şi priorităţile. Dar în multe cazuri am auzit despre Continue Reading »
