Uneori circumstanțele vieții par să contrazică revelația lui Dumnezeu privitoare la scopurile și puterea Sa. Când a văzut că oamenii din jurul său încalcă flagrant legea lui Dumnezeu la toate nivelurile, fără să le fie frică de intervenția divină, Habacuc a început să-I pună întrebări lui Dumnezeu. El dorea să știe de ce permite Dumnezeu ca nelegiuirea crescândă din țară să rămână nepedepsită. Când Dumnezeu i-a descoperit intenția Sa de a-i folosi pe babilonieni pentru a-Și duce la îndeplinire judecata, Habacuc a fost și mai tulburat deoarece babilonienii erau mai corupți decât poporul lui Iuda.

Răspunsul lui Dumnezeu (2:2-20), l-a mulțumit pe Habacuc și acesta a înțeles că se putea încrede în El chiar și în cele mai grele circumstanțe, datorită înțelepciunii, bunătății și puterii Sale fără egal. Planul lui Dumnezeu este perfect și nimic nu este suficient de mare pentru a sta în calea împlinirii finale a acestuia. În pofida aparențelor, Dumnezeu este încă pe tron ca Domn al istoriei și Stăpân al popoarelor. Este posibil ca Iahve să fie încet la mânie, însă în cele din urmă orice nelegiuire va fi pedepsită. Dumnezeu este mai vrednic de încredere decât oricine altcineva și omul neprihănit se va încrede întotdeauna în El.

Habacuc este un proroc cu o gândire liberă, căruia nu-i este frică să lupte cu problemele care îi încearcă credința. El își prezintă în mod sincer și deschis problemele sale lui Dumnezeu și așteaptă să vadă cum îi va răspunde la întrebările pe care I le-a pus. După două runde de discuții cu Domnul, înțelegerea îmbogățită a lui Habacuc privitoare la Persoana, puterea și planul lui Dumnezeu îl determină să încheie acest dialog cu un psalm de laudă necondiționată. Cu cât știe mai mult despre Cel ce face planurile, cu atât se poate încrede mai mult în planurile Lui. Indiferent ce urmează să se întâmple potrivit planului lui Dumnezeu, „cel neprihănit va trăi prin credința lui“ (2:4). Cartea poate fi împărțită în două părți: (1) problemele lui Habacuc (capitolele 1-2) și (2) lauda lui Habacuc (capitolul 3).

Iată în continuare o schiță posibilă a acestei cărți…

habacucCe lecții putem învăța din această carte scurtă?

1. Întârzierea lui Dumnezeu în a răspunde rugăciunilor noastre nu înseamnă întotdeauna că rugăciunea ne este refuzată. Este adevărat că uneori El este prompt în a răspunde rugăciunilor noastre, chiar înainte de a-L chema (Isaia 65:24). De asemenea există situații când a cere nu este de ajuns: trebuie să batem la ușa lui Dumnezeu și să continuăm să batem. Dacă El nu-ți răspunde la rugăciune, roagă-te din nou … și din nou … și din nou. Dumnezeu îți va răspunde la timpul potrivit. El i-a răspuns lui Habacuc … și lui David (Psalmul 65:2)… și la mulți alții…

2. Supremația universală a judecății lui Dumnezeu asupra celor răi. Dumnezeu îi va folosi pe haldei (babilonieni) pentru a-l pedepsi pe poporul rău al lui Iuda, apoi haldeii vor fi nimiciți pentru propria lor răutate.

3. Răul este auto-distructiv. Cei neprihăniți trebuie să se încreadă în Domnul și să aibă răbdare pentru că tirania și aroganța celor răi vor fi nimicite în cele din urmă.

4. Poate că cea mai importantă lecție este cea referitoare la valoarea credinței. Cei neprihăniți din vremea lui Habacuc aveau să trăiască prin credință! Cu atât mai mult astăzi, cei ce primesc mântuirea (Romani 1:16-17) și perseverează, adică nu dau înapoi (Evrei 10:35-39) trăiesc prin credință! (În ambele pasaje este citat Habacuc 2:4!)

Însă credința noastră nu trebuie să fie o credință superficială, ci trebuie să fie asemenea credinței exprimate de Habacuc în ultimele versete ale cărții sale: „chiar dacă smochinul nu va înflori, viţa nu va da niciun rod, rodul măslinului va lipsi, şi câmpiile nu vor da hrană, oile vor pieri din staule, şi nu vor mai fi boi în grajduri, eu tot mă voi bucura în Domnul, mă voi bucura în Dumnezeul mântuirii mele! Domnul Dumnezeu este tăria mea; El îmi face picioarele ca ale cerbilor şi mă face să merg pe înălţimile mele“ (Habacuc 3:17‑19)!

Comments

comments