Neliniştea

Doamne, suntem trecători. Şi atât de fragili. Cu cât mă gândesc mai mult la asta, cu atât înțeleg mai mult cât suntem de limitați de propriile noastre înfrângeri, căderi și dezamăgiri. Și de frica ce ne paralizează. Dar Doamne, Tu ești atât de mare. Împreună cu Tine ne așteaptă victorii, iar Tu ești Cel ce ne reabilitezi și ne dai puterea să iertăm. Și în Tine nu este frică, căci dragostea Ta desăvârșită alungă frica.

Teoria este atât de simplă. Tu ești răspunsul de care avem nevoie.

Așa că Te caut în jurul meu. Te mai zăresc uneori în culorile calde ale unui apus și prea rar, în vorbele celor ce ar trebui să-Ţi poarte chipul. Dar, Doamne, am nevoie să Te-ntâlnesc! Unde ești? Mă plec pe genunchi. În tăcere, aștept răspunsul Tău, dar ecoul cuvintelor nerostite din ultima vreme e prea zgomotos. Doamne, la ce are rost să fim atâția oameni pe pământul acesta dacă ne simțim atât de singuri?

Dar Tu nu-mi vorbești nici azi, nici mâine și teama îmi cuprinde și mai adânc inima. În teorie, ar fi trebuit să fi răspuns deja. Oare problemele mele chiar nu mai contează nici măcar pentru Tine? Totuși, nu renunț.

Răspunsul

Când în sfârșit aud glasul Tău, Tu îmi spui doar atât: „Familie și rugăciune.” Atât?! Doamne, sunt atâtea probleme concrete și tot ce poți să-mi spui sunt două noțiuni exagerat de auzite? Pentru câteva momente, rămân confuză și deznădăjduită în fața acestor cuvinte.

În schimb, Tu aveai să mă înveți una dintre cele mai prețioase lecții.

Familia

Cu blândețe, mi-ai explicat că nu sunt singură. Ai pus în jurul meu oameni deosebiți, cu care ar trebui să vorbesc întâi atunci când am o problemă sau chiar o bucurie. Într-adevăr, în drumul nostru, ne împiedicăm de pietre, nu de munți. Și familia este cea care ne ridică și ne încurajează să mergem mai departe.

Dar din nou, teoria este atât de ușoară. În realitate, Doamne, Tu știi cât e de greu să îți permiți să fii vulnerabil în familie. Există șanse foarte mari să fii înțeles greșit. Totuși, merită riscul, mi-ai spus. Pentru că cel mai bun mod de a trece peste momentele de criză este împreună.

Rugăciunea

Apoi, mi-ai spus că nu sunt singură, pentru că Tu îmi ești aproape. Nu te aud mereu, pentru că uneori eu nu-Ți mai recunosc glasul. De aceea trebuie să învăț din nou să Te găsesc. Cum înveți să rezolvi o integrală dublă? Exersând.

Dumnezeu este ca matematica. Și se lasă descoperit de toți cei ce-L caută dintr-o inimă sinceră. Doar că pentru asta este nevoie de timp. Nici matematica nu se învață peste noapte. Iar atunci când Tu taci, trebuie să învăț să am credință și să rămân în ultimele cuvinte pe care mi le-ai spus. 

Cuvintele rostite au putere. Rugăciunea pune inima față în față cu cerul și face ca veșnicia să atingă timpul.

*

Atunci când îngenunchezi înaintea Lui alături de ai tăi, în unitate, cerul se deschide și minunile încep să se întâmple. Iar Dumnezeu începe să vindece, să restaureze și să ridice. Din această cauză Cel Rău se luptă atât de mult să distrugă familia şi să ne ia puterea rugăciunii.

Acum, când ceasul bate a timpuri noi, haideţi să rezidim altarele rugăciunii în familiile noastre şi să Îl lăsăm pe Dumnezeu să lucreze. Cristos în noi, nădejdea slavei!

Sursă foto

Comments

comments