Bărbaţii din Ninive se vor scula alături de neamul acesta în ziua judecăţii şi-l vor osândi, pentru că ei s-au pocăit la propovăduirea lui Iona; şi iată că aici este Unul mai mare decât Iona” (Matei 12:40).

Ierusalim și Ninive.

De când a fost construită de Nimrod, Ninive a fost o cetate prosperă. Ajuns un centru comercial și cultural al Babilonului, s-a umplut de tot felul de idoli. Deci nu stăteau bine pe partea spirituală. Dumnezeu a avut milă de ei și le-a trimis un prooroc să-i avertizeze. Dar proorocul ales să-i îndemne să se pocăiască nu prea avea inimă pentru ei. E vorba despre Iona, care, din spirit naționalist, ar fi preferat mai degrabă să vadă Ninive făcut movilă, decât să asculte mesajul lui de pocăință.

Cu toate acestea, oamenii din Ninive, în urletul plictisit al fostului ocupant de garsonieră piscicolă, au răspuns mesajului lui Dumnezeu și s-au întors din toată inima spre Dumnezeu. Asta spre frustrarea lui Iona care nu dădea doi castraveți uscați pe pocăința lor (Iona 4).

Pe de altă parte… Ierusalimul… cetate nelipsită din cântările de veselie ale evreilor; cetatea pe care o plângeau cântăreții duși în robie în Babilon (posibil și în Ninive). Era în cântecele lor de dor, de laudă sau de tristețe. Sionul, cetatea lui David, cea pentru care au fost trimiși cete de proroci pentru a o salva de la robie. Cea în care Fiul lui Dumnezeu a venit ca să răspândească vestea cea bună, planul lui Dumnezeu de mântuire pentru toți oamenii.

Și totuși… după cum spunea Isus, Ninive va judeca Ierusalimul pentru că deși au primit puțin, oamenii din Ninive s-au întors la Dumnezeu din toată inima. Pe când Ierusalimul a primit din belșug binecuvântări spirituale. Pe străzile lui a călcat Însuși Fiul lui Dumnezeu, vorbind despre Împărăția lui Dumnezeu, îndemnând locuitorii lui să se întoarcă cu fața spre Dumnezeu.

În contextul și circumstanțele în care trăim noi, primim din belșug hrană spirituală. Avem toată libertatea să-L căutăm pe Dumnezeu. Avem atâtea surse de învățare, atâtea exemple de urmat. Avem Biblia în întregime, în limba noastră. Planul de mântuire al lui Dumnezeu ne este făcut clar.

Ce faci tu cu toată această bogăție spirituală la care ai access? Crești tu spiritual pe măsura bogăției spirituale pe care o primești?

Nu irosi harul lui Dumnezeu. Nu risipi bogăția spirituală la care ai access. Crește, maturizează-te, fii mai aproape de Hristos. Aseamănă-te tot mai mult cu El pentru ca atunci când Ninive se va ridica să judece Ierusalimul să semeni așa de tare cu Hristos, astfel încât nimeni să nu îndrăznească să se ridice împotriva ta.

Comments

comments