Se știau pe dinafară: își promiseseră să se întovărășească pentru a reuși în scopul lor: aveau de escaladat un munte. Știau clar că nu va fi simplu, dar se pregătiseră. Prudenți, ținuseră ședințe înainte de a urca, făcuseră planuri, adunaseră provizii. Erau o echipă, și împreună erau puternici. La început, gândeau la fel și părea simplu de tot: dădeau de vreun obstacol, dar în entuziasmul lor îl treceau cu bine. Se sprijineau, se încurajau, se ajutau.

Însă cu timpul, diferențele dintre ei se arătau tot mai pregnant. Inițial erau chestiuni minore: perspectiva asupra unor dificultăți ivite pe cale, apoi modul de abordare a unor situații pe care nu le anticipaseră. Greul urcușului își spunea cuvântul, și li se părea că drumul prea e lung. Oare cine era responsabil de ruta aleasă? Sigur se gândise bine? Alta nu era? Murmurul lor ajunse a fi verbalizat. Unii credeau că nu se cuvine a vorbi despre ce îi nemulțumește, ceilalți se simțeau dezamăgiți de lipsa de dialog. Continuau să urce, dar era tot mai greu. Murise încrederea, iar vârful era atât de sus.

Păreau a nu se mai cunoaște. Păreau că au uitat de ce au pornit la drum, de ce s-au asociat în scopul lor. Își mutaseră focalizarea unul asupra celuilalt, avântul era temperat și elanul pierdut. Muntele era la fel de inaccesibil ca tovărășia lor. Se suspectau și în alegerile bune de motivații greșite. Și cu toate că mergeau spre aceeași destinație, distanța dintre ei era tot mai mare. Se înstrăinaseră atât de mult încât nu mai băgă nimeni de seamă când conducătorul avea un bagaj prea greu. Nu-i sări nimeni în ajutor, iar el nu mai avea încredere să le ceară. Unul dintre ei se rănise, dar nimeni nu-i vedea șchiopătarea. Continuă să meargă astfel, și îi era greu. Dar, la un moment dat, când cineva se oprise, nu băgară de seamă. Li se atrăsese atenția, iar ei, dezamăgiți că îi încetinește, au continuat să urce: cu poveri și răni, uitându-l în urma lor pe cel oprit.

***

Așa se întâmplă de fiecare dată când ne închidem inima unii față de alții: povara e prea grea, rana prea solitară și uitarea, amară. La polul opus stă iubirea, dincolo de teorie, practic ascultând, crezând, sperând.

Comments

comments