O cameră. Un loc restrâns, mucegai, miros închis. Rănit, căzut pe genunchi, îmi apăs rănile, crezând că poate așa nu o să mai doară, plin de sânge și de sudori, respir adânc încercând puternic să prind din nou viață.

Reușesc să îmi mișc cu greutate capul și să-mi deschid ochii. De unde atâta noroi? Și cum de a ajuns aici? Oare l-am adus eu?  Nu mai contează. Înfrânt și de data aceasta, mă ridic cu greu urmând să-mi leg din nou rănile, sperând să mă vindec cât mai curând.

De multe ori ne găsim înfrânți, cu multe vânătăi de care nici măcar nu eram conștienți  că le purtam. Nu știm cum sau când au fost făcute, dar le simțim și le vedem  acolo. Sau, poate le știm exact proveniența. Indiferent de cum au apărut, vânătăile sunt semnele uneia dintre luptele pe care le ducem în fiecare zi, lupte pe care poate le-am dus pe genuchi, târâș, sau chiar în picioare.

Toți avem parte de lupte. În fiecare zi. În fiecare zi suntem declarați învingători sau înfrânți. Nu vrem să părem slabi, și deși simtim că poate lupta este peste puterile noastre, gândim noi metode de a o duce. Chiar dacă asta înseamnă că poate o să ne trezim târâți în noroi.

Am încercat multe stiluri de luptă. Am și câștigat. Unele victorii au fost, trebuie să recunosc, de scurtă durată. Căci nu după mult timp, acele lupte au trebuit duse din nou. Am avut înfrângeri. Numeroase înfrangeri. Așa că am încercat să-mi îmbunătățesc stilul de luptă, și am început să fiu atent la lucrurile care erau acolo când aveam parte de adevăratele victorii. Și așa am aflat un mod de luptă eficient pentru a lupta și a câștiga. Rugăciunea.

Recunosc că acest stil de luptă l-am văzut prima dată la un mare luptător. Isus este un exemplu în folosirea rugăciunii ca o armă, sau ca o sursă de putere. Îl vedem de multe ori retrăgându-se la o parte să se roage. Rugăciunea făcea parte din rutina Lui zilnică, de aceea a ieșit mereu învingător. Așa că am început să-i urmez, în sfârșit, exemplul.

Nu tot timpul pot să mă retrag într-un loc plăcut, lângă mare poate, sau pe munte cum a făcut-o Isus, dar am făcut din camera mea, o cameră de luptă. Acolo îmi duc luptele. Câteodată pe genunchi, cântând, câteodată plângând, râzând, dar tot timpul rugându-mă.

Acolo îmi găsesc putere, speranță, viață, viitor. Și cel mai important, acolo Îl găsesc pe El. Sunt momente când lupta este peste puterile mele, dar El se arată puternic în slăbiciunile mele, așa cum a promis.  Chiar dacă am căzut, sau am lupat singur și am pierdut, știu că prin Isus sunt învingător.

O cameră. Un loc restrâns, o fereastră deschisă, aer din belșug. Deschid ochii și Îl văd pe El… Ce urmează? îl întreb …

Sursa foto: aici

Comments

comments