„Aşa că cel iute nu va putea să fugă, iar cel tare nu se va putea sluji de tăria lui, şi omul viteaz nu-şi va scăpa viaţa. Cel ce mânuieşte arcul nu va putea să ţină piept, cel iute de picioare nu va scăpa şi călăreţul nu-şi va scăpa viaţa.“ [Amos 2:14-15]

Căderea celor măreți e inevitabilă. Istoria și ciclicitatea ea se bazează pe însăși acest fapt incontestabil: cei măreți sunt condamnați să cadă, fiecare greșeală statornicindu-le și mai tare calea degradării pe care se află.

Alexandru Macedon a fost unul dintre cei mai mari cuceritori ai Antichității, și care greu și-ar fi găsit rival. Iar ceea ce i-a adus sfârșitul a fost un țânțar și o febră. Mărețul imperiu roman a cunoscut și el sfârșitul din pricina conflictelor interne. Acest imperiu a definit Antichitatea și istoria însăși, avea și el să cadă în ciuda mărimii Sale. Napoleon a fost învins de o iarnă cruntă, iar multe alte civilații au rămas doar în istorie, și nu în prezent.

De ce? Deoarece ceea ce nu se află în mâna Sa e damnată să piară! Entropia, dezordinea universului împreună cu greșelile noastre dărâmă și fărâmițează tot ceea ce este vremelnic.

Doar în Dumnezeu se află veșnicia și statornicia. Fii atent și păzește calea! Căci la fel cum civilizații cad, la fel cad și eu și tu. Cădem în păcatul care vrea să ne fure veșnicia și răsplata.

Stai astfel tare, aproape de Dumnezeu, unde sufletul tău nu va cunoaște pierzarea.

Comments

comments