Ajunge să stai câteva ore în preajma unor copii ca să-ți dai seama de un lucru foarte specific. Și anume, copiilor (în special celor micuți) le place la nebunie repetitivitatea. Dacă te-ai oferit să-i învârți o dată, așteaptă-te să trebuiască să-i învârți până cazi lat. Dacă îi lași să se cațere pe umerii tăi, nu-i mai dai jos decât după nenumărate cereri de „Mai vreau o dată! Mai fă încă o dată!”

Această reacție a copiilor m-a pus pe gânduri. Cei mici „mustesc” de vitalitate pentru că sunt liberi, energici și neconstrânși de conceptul foarte matur al monotoniei. Ei iubesc tot ce se repetă și tot ce rămâne neschimbat și după a suta oară. Noi, adulții, după ce am crescut, nu (mai) suntem destul de puternici pentru a ne putea bucura în întregime de frumusețea monotoniei.

Oare de unde această trăsătură fascinantă a copiilor, dacă nu de la Dumnezeu? Te-ai gândit vreodată că e posibil ca Dumnezeu să spună în fiecare dimineață soarelui „Mai răsari o dată”; și în fiecare seară lunii „Mai răsari o dată”? În aceeași notă, s-ar putea ca păpădiile să nu semene datorită unei nevoi de a crea milioane de flori identice. Poate că Dumnezeu creează fiecare anemonă în parte, cu migală, pentru că pur și simplu nu se satură niciodată.

Dumnezeu pare să aibă pofta veșnică a copilăriei – cheful de a găsi bucurie în monotonie și extaz în obișnuit. Noi, muritorii pătați de păcat, am îmbătrânit și am uitat cum e. Dar Tatăl nostru ceresc este mai tânăr decât noi, de aceea nu se satură niciodată să spună „Mai respiră încă o dată.”

„Mai bate, inimă.”

„Le voi mai da încă o zi.”

Încurajare pentru noua săptămână: Găsește interesantul în monoton. Aseamănă-te mai mult cu El.

Credit foto: frank mckennaUnsplash

Inspirație: G. K. Chesterton – Orthodoxy 🙂 

Comments

comments