„Eram departe de a şti că nu putem fi liberi decât în raport cu alţii, că libertatea se cucereşte nu arzând punţi, ci construindu-le. Cum să fii liber dacă eşti singur? Singur nu eşti liber niciodată. Singurătatea nu e libertate, ci sclavie. Nu suntem liberi decât legaţi profund de un om sau de o idee.”(O. Paler)

Oricât de emancipaţi ne perindăm prin viaţă, adevăru-i că ajungem într-un punct în care riscăm să luăm singurătatea drept libertate.

Ne numim „independenţi”, rupţi de fapt de ceilalţi, de noi, de realitate, prinzând însă rădăcini în orgolii şi vanitate.

E comod să ai tu controlul, să nu fii vulnerabil, să te ţii departe de procesele afective stânjenitoare. E şi mai plăcut să vezi că alţii te admiră pentru acest „curaj”.

Suferim deci de boala deşertului, o boală care ne secătuieşte, hrănindu-ne în schimb cu miraje.

Vestea bună e că boala aceasta are şi un antidot eliberator… Oaza. Însă ca să ajungi la ea trebuie să scapi de miraje.

Prin Libertate nu înţeleg libertatea de a-ţi decide gradul de vulnerabilitate, ci libertatea pe care o ai după ce te expui întreg, chiar dacă eşti rupt.

 

Comments

comments