Unul din momentele cruciale din viața lui Petru a fost umblarea pe mare. Nu știu câte tipuri de minuni există, dar minunea mea preferată este cea în care Petru sfidează legile fizicii.

Când mă gândesc la a umbla pe ape mă gândesc la ceva nou, plin de viață, la acel suflu nou care îți trezește întreaga ființă. Și asta vreau în viața mea și cred că Dumnezeu la genul acesta de viață S-a gândit pentru noi.

Chiar cred că Petru a vrut să meargă pe mare! Mai ales că el știa sigur că Isus este cu El! Îl putea vedea, Îl putea simți. Era chiar langă el. Așa că a început să umble pe mare. A făcut primul pas. Și a umblat! Minunea s-a întâmplat. Dar lucrurile nu s-au terminat aici. Cumva, Petru și-a luat privirea de la Isus și a început să-i dea atenție vântului și mării. A fost distras. A pierdut contactul cu Isus! Sigur L-a privit în ochi când a început să umble pe mare. A fost cumva conectat cu El, un lucru important, de altfel!

Azi mă simt așa! Așa întțeleg azi lucrurile!

„Vino!“ i-a zis Isus. Petru s-a coborât din corabie și a început să umble pe ape ca să meargă la Isus. Dar când a văzut că vântul era tare, s-a temut; și fiindcă începea să se afunde, a strigat: „Doamne, scapă-mă!“

Încerc să-mi apropii gândurile de cele ale lui Petru și le aud rezonând în ale mele.

Vreau să umblu pe mare! Și poate fac chiar și un pas! Și inima mea este aproape de a Lui! Dar mă las distras de lucrurile de zi cu zi… și pierd legătura cu El! Sunt decis! Și chiar cred că pot să renunț la lucrurile astea! Și încerc… și umblu… și merg… dar mă clatin și în loc să Îi găsesc privirea… o pierd… iar în schimb găsesc neputință și vinovăție! Și încep să strig și eu „Doamne, scapă-mă!“

Cât de reale sunt lucrurile din jurul meu! Aproape palpabile! Perfecte pentru privirea mea! Din cauza lor și a gândurilor care le aduc odată cu ele, a mării… nu Îl mai aud! Și uit, și mă afund, și mă complac.

Dar ce bine că Ești lângă mine și că îmi vorbești!

Îndată, Isus a întins mâna, l-a apucat, și i-a zis: „Puțin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?“ Și după ce au intrat în corabie, a stat vântul. (Matei 14)

Cred că Isus a fost mândru de Petru și știm sigur că l-a iubit. Ce mare har să avem un Dumnezeu prezent în viețile noastre. Ce mare har e să știm că este cu noi atunci când facem un pas, când pornim la drum! Și cu cât drag ne privește El când ne vede credința în El, când ne vede acționând. Da! Nu e comod! E frig, bate vântul… nu știi ce găsești acolo, dar El este curajul de care avem nevoie. Ce mare har e să știm că atunci când poate cădem, există Cineva care este mereu acolo să ne vorbească, să ne ajute!

Așa că provocarea pentru ziua de azi pentru mine este, din nou, să umblu pe mare. Și tot azi, o dau mai departe.

Curaj! El a biruit lumea!

Sursa foto: aici

Comments

comments