Cred că am uitat să fim indignați

când ni se oferă pe tavă fleacuri, sau mai rău.

Când negrul e pictat în dungi albe, când urâțenia devine prilej de încântare,

iar degradarea e privită ca o simplă extindere a paletei de opțiuni;

când sub ochi ni se-așterne deschis trivialul și auzul ne e sufocat de prostie.

Nu ne mai revoltăm când se simte pe garduri duhoare de pseudoestetic,

când ni se strigă să consumăm inconsecvențe

și ne sunt mistuite valori și bani pe nimicuri.

Când nerozii dezgustătoare sunt numite artă,

când sufletul e negociat pe mărunțișuri de clipe!

 

Am exagerat?

 

Poate ne-am prea familiarizat cu lucruri vrednice de dispreț

și ne lăsăm îndobitociți fără să (mai) reacționăm.

leucocite noi-nouțe ne-ar trebui…

Stăm blegi și apatici când e vorba să săpăm mai adânc

ca să surprindem licăriri prețioase,

nu ne mulțumim cu absurdități ce sfidează frumosul.

Dar nu suntem siliți să primim tot ce se vinde!

E loc de neastâmpăr când ni se cere să îmbrățișăm aberații!

Propun să ne scandalizăm când ni se servește cu impertinență mâncare de porci!

Să fim indignați!

Sursa foto: aici

Comments

comments