– Wow, ce cadou mare! Ce mult aș vrea să fie al meu! exclamă fiica mea cea mică văzând o cutie imensă sub un brad din mall. Oare ce e înăuntru?

Mirarea ei avea drept obiect o cutie imensă, frumos ambalată, dar goală, sugestia unui dar, nu cadoul în sine.

S-ar putea spune că e greu să găsești pregătiri de Crăciun care să nu conțină ornamente: beteală, luminițe, crenguțe de brazi, moși… Ambalaje cu care oamenii își decorează Sărbătoarea. Colindele răsună în fundal, discret sau ostentativ în magazine, dar și ele sunt doar un ambalaj. Sărbătoarea ce vine e mai mult!

Până la urmă de la orice cadou frumos, atât se vede: ambalajul! Și cadoului îi șade mai bine ambalat, dar valoarea lui nu sporește astfel. Dincolo de hârtia colorată stă însă darul, esența, rostul existenței ambalajului în primul rând. Dar ochii se opresc la ce se vede. Nedrept de puțin și ca valoare și ca înțeles.

La fel, unii oameni se opresc la a decora și casa și mașina. Mii de beculețe luminează de la geamuri serile din curtea blocului; e așa de simplu de ambalat Sărbătoarea: câteva lumini, un brad, niscaiva cadouri, straie noi, și gata, ai zice că ai bifat tot ce înseamnă Crăciun…

Și uite-așa, se confundă actul de a sărbători cu veșnicele pregătiri care ne lasă în Ajun osteniți și consumați, privind la sclipiri pe care sufletul nu le mai poartă, ascultând colinde pe care nu le mai credem și sărbătorind cu fast și ambalaje goale de conținut.

Crăciunul trece dincolo de ambalaje, până-n acel timp în care colindele oamenilor se amestecă cu ale îngerilor, când în fața ieslei Sale se pleacă toate extremele lumii: păstori, magi, oamenii de azi. Sărbătoarea ajunge de la masa la care stai cu familia până-n răcoarea unui grajd în care, în mod miraculos, Dumnezeu și-a ținut promisiunea ca noi să vedem că e vrednic de încredere.

Și nu doar că se merită să treci de Crăciun dincolo de orice ambalaj, ci e cu adevărat necesar. Păstrând până la capăt alegoria, gândiți-vă care e rostul tuturor ambalajelor colorate în final: sunt aruncate, și din truda cu care au fost alese rămâne doar mulțumirea că și-au făcut datoria: au ascuns cadoul de ochii privitorului, au sporit surpriza.

Decorați-vă Sărbătorile, dacă vă place! Dar nu confundați esența cu ceea ce sclipește!

Sursa foto, aici.

Comments

comments