Visează!

Bună dimineața, preaiubiților. Ce frumoasă e ziua care începe cu Dumnezeu și ce încurajare are, astăzi, pentru noi.

Când am deschis Biblia la Romani 11, am găsit subliniat un verset pe care l-am îndrăgit, încă din băncile școlii duminicale: Căci lui Dumnezeu nu-I pare rău de darurile şi de chemarea făcută.( Romani 11:29)

De  multe ori avem impresia că cel de lângă noi e mult mai talentat, mai bun, mai cu moț, mai… Și cât de tare îl întristăm pe Dumnezeu atunci când păcătuim prin nemulțumirea noastră, crezând că nouă nu ne-a dat îndeajuns. Pavel ne spune clar și răspicat că talentul nostru și calea pe care Dumnezeu ne-a pus e cea mai potrivită pentru noi. E menirea fericirii noastre. Tatăl nostru ne-a chemat pe nume pentru împărăția Sa și nu mai poate de bucurie atunci când eu și cu tine, valorificăm la maxim talentul ce El l-a pus în noi. De altfel, niciun dar nu e mai bun ca altul în ochii Tatălui luminilor.

Chiar dacă uneori îți vine să renunți, fi mulțumitor pentru darul ce El l-a pus în tine.  Poate trăiești cu impresia că tu nu ai niciun dar. E cât se poate de fals. Cere-I Lui să poți visa de astăzi visul Lui și Dumnezeu îți va deschide ochii inimii, vei vedea frumusețea chemării pentru care ai fost creat. Cum zice și un proverb pocăiesc, în biserica lui Dumnezeu nu există șomeri.

Din El, prin El, şi pentru El sunt toate lucrurile. A Lui să fie slava în veci! Amin. (Romani 11:36)

Romani 11:15 Căci, dacă lepădarea lor a adus împăcarea lumii, ce va fi primirea lor din nou, decât viaţă din morţi?
Romani 11:16 Iar dacă cele dintâi roade sunt sfinte, şi plămădeala este sfântă; şi dacă rădăcina este sfântă, şi ramurile sunt sfinte.
Romani 11:17 Iar dacă unele din ramuri au fost tăiate, şi dacă tu, care erai dintr-un măslin sălbatic, ai fost altoit în locul lor, şi ai fost făcut părtaş rădăcinii şi grăsimii măslinului,
Romani 11:18 nu te făli faţă de ramuri. Dacă te făleşti, să ştii că nu tu ţii rădăcina, ci rădăcina te ţine pe tine.
Romani 11:19 Dar vei zice: “Ramurile au fost tăiate, ca să fiu altoit eu.”
Romani 11:20 Adevărat: au fost tăiate din pricina necredinţei lor, şi tu stai în picioare prin credinţă: Nu te îngâmfa dar, ci teme-te!
Romani 11:21 Căci dacă n-a cruţat Dumnezeu ramurile fireşti, nu te va cruţa nici pe tine.
Romani 11:22 Uită-te dar la bunătatea şi asprimea lui Dumnezeu: asprime faţă de cei ce au căzut, şi bunătate faţă de tine, dacă nu încetezi să rămâi în bunătatea aceasta; altminteri, vei fi tăiat şi tu.
Romani 11:23 Şi chiar ei: dacă nu stăruie în necredinţă, vor fi altoiţi; căci Dumnezeu poate să-i altoiască iarăşi.
Romani 11:24 Fiindcă, dacă tu, care ai fost tăiat dintr-un măslin, care din fire era sălbatic, ai fost altoit, împotriva firii tale, într-un măslin bun, cu cât mai mult vor fi altoiţi ei, care sunt ramuri fireşti, în măslinul lor?
Romani 11:25 Fraţilor, pentru ca să nu vă socotiţi singuri înţelepţi, nu vreau să nu ştiţi taina aceasta: o parte din Israel a căzut într-o împietrire, care va ţine până va intra numărul deplin al Neamurilor.
Romani 11:26 Şi atunci tot Israelul va fi mântuit, după cum este scris: “Izbăvitorul va veni din Sion, şi va îndepărta toate nelegiuirile de la Iacov.
Romani 11:27 Acesta va fi legământul, pe care-l voi face cu ei, când le voi şterge păcatele.”
Romani 11:28 În ce priveşte Evanghelia, ei sunt vrăjmaşi, şi aceasta spre binele vostru; dar în ce priveşte alegerea, sunt iubiţi, din pricina părinţilor lor.
Romani 11:29 Căci lui Dumnezeu nu-I pare rău de darurile şi de chemarea făcută.
Romani 11:30 După cum voi odinioară n-aţi ascultat de Dumnezeu, şi după cum prin neascultarea lor aţi căpătat îndurare acum,
Romani 11:31 tot aşa, ei acum n-au ascultat, pentru ca, prin îndurarea arătată vouă, să capete şi ei îndurare.
Romani 11:32 Fiindcă Dumnezeu a închis pe toţi oamenii în neascultare, ca să aibă îndurare de toţi.
Romani 11:33 O, adâncul bogăţiei, înţelepciunii şi ştiinţei lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecăţile Lui, şi cât de neînţelese sunt căile Lui!
Romani 11:34 Şi în adevăr, “cine a cunoscut gândul Domnului? Sau cine a fost sfetnicul Lui?
Romani 11:35 Cine I-a dat ceva întâi, ca să aibă de primit înapoi?”
Romani 11:36 Din El, prin El, şi pentru El sunt toate lucrurile. A Lui să fie slava în veci! Amin.

Urmareste-ne pe:
  • Facebook
  • Twitter

One Comment

  1. De ce nu mai pui textul Bibliei din ziua asta?

    ade said on: March 4, 2010 12:51 pm

Post a Comment

Your email is never published nor shared. Required fields are marked *

*

*

Type your comment out:


Warning: stristr() [function.stristr]: Empty delimiter in /home/betania/public_html/tineri/wp-content/plugins/wassup/wassup.php on line 2093