Pericolul sesiunii – destinat celor în sesiune
Discutând în ultima perioadă cu mai mulţi studenţi mi-am dat seama de un pericol care îi paşte pe cei care sunt în această perioadă de sesiune. Este vorba de perioada sesiunii şi biserica.
Am descoperit că, după părerea majorităţii, în această perioadă ar trebui “să închidem biserica”. Nimic nu se mai poate face pentru că e sesiune. Eu înţeleg că sunt multe examene dar “Hei, fraţilor, nu vă bazaţi pe înţelepciunea voastră, pentru că Cel care vă dă înţelepciunea este Dumnezeu!”
Apoi, eu ştiu că în perioada de sesiune (poate cu mici excepţii) nu sunt alte cursuri, deci asta înseamnă că aveţi la dispoziţie mai mult timp pentru a învăţa. Nu înţeleg de unde obiceiul de a nu veni la biserică duminica pentru că e sesiune, sau 2 ore la rugaciune in această perioadă (ok, se poate înțelege că nu vii o zi sau două, dar sper să nu fie situația că nu vii chiar deloc) sau sesiunea este o scuză bună pentru cei care nu vor să participe?
De ce în timpul sesiunii se inversează priorităţile? Adică sesiune şi nimic altceva! Când toata viaţa ar trebui să fie Dumnezeu şi nimic altceva!
Suntem într-o perioadă în care avem ca scop căutarea lui Dumnezeu, vrem să ne apropiem mai mult de El, pentru a-L vedea la lucru printre noi. Aşa că vă îndemn, vă rog, aveţi grijă la cum priviţi lucrurile şi care vă sunt priorităţile în această perioadă, acestea nu ar trebui să se schimbe, iar slujirea voastră, participarea voastră, să rămână o prioritate.
Ne vedem seara la rugaciune de la ora 18.00
Dumnezeu să vă binecuvănteze!
Succes la examene.

