TineriBETANIA

Se duce 2009, apare la orizont 2010!

Am ajuns ca asemenea consemnări să nu mai facă parte dintre evenimentele deosebite! Dimpotrivă, ce mare lucru! Zile ca oricare altele, zile care trec, zile care obosesc, zile care plictisesc, zile care … nu se mai întorc! Zile si nopți! Si totusi! Zilele pot fi deosebite, depinde de ce punem în aceste zile, de ce decizii luăm în ele. Noi suntem cei care dăm valoare timpului. Unii fac acest lucru, alții – mai puțin.

Înainte de a vă propune ceva practic care să dea valoare zilelor noastre, vreau să vă mulțumesc vouă, tinerilor, în special celor care ați început să iesiți din matca obisnuitului, să vă implicați, să vă pese, să întrebați, să luați decizii, să slujiți. Vă mulțumesc că vă faceți simțită prezența.

Vouă si tuturor tinerilor, vă propun un parteneriat începând din anul 2010. Anume, în domeniul comunicării. De ce? Pentru că, dacă ar fi să numesc un domeniu din trecut care a fost slab sau inexistent în multe situații, acela a fost cel al comunicării. Adică, prea mulți tineri, dintre voi, treceți prin probleme, încercări, unii le împărtăsiți cu alții, cu prieteni, alții, poate cei mai mulți nu o faceți. Vă retrageți prea repede si prea usor invinsi. Alții o spuneți, de multe ori, prea târziu!

Vreau să stiți că vă stau la dispoziție în toate acele probleme si domenii pe care nu le puteți rezolva singuri sau cu cei apropiați, sau cu liderul de grup, etc.

Nu promit că totul se va rezolva în acest mod dar pot să vă asigur că vom câstiga împreună si vom da, si în acest fel valoare timpului vieții noastre.

Vă doresc un An nou fericit si binecuvântat!

LA MULȚI ANI!

Teodor Bulzan

Înainte există o luptă, apoi avem învingători sau învinşi, depinde de cum s-a prezentat fiecare. Mai întâi e problema, apoi vine rezolvarea, se începe cu riscul, apoi urmează câştigul. Aşa e ordonată viaţa, ne place sau nu. Ca să putem coborî trebuie să urcăm mai întâi, ca să putem râde e necesar să ştim sta şi serioşi, sau chiar vărsa câte-o lacrimă. Mai întâi e gândul, apoi fapta, întâi singurătatea apoi prietenia.
Laurii nu se împart în mod egal, pe grupe căci eroismul e o chestiune individuală. Desigur, colectivitatea îşi pune amprenta asupra ta: eşti într-un fel şi suma relaţiilor tale, sau altfel spus relaţiile tale sunt suma ta… în fine! Ideea este că deşi grupul căruia aparţii are un rol important în tot ce te defineşte individualitatea ta primează.
Şi în tine ca individ se investeşte. Unii oferă timp, alţii cunoştinţe, unii creează experienţe. Dar să nu uităm că mereu cea mai mare investiţie trebuie să îţi aparţină. Nu te aştepta ca alţii să rişte mai mult decât eşti dispus tu să rişti, nu te aştepta ca alţii să sacrifice de dragul tău mai mult decât o faci tu. Nu sunt legitime aşteptările de acest fel, şi în cele din urmă se dovedesc a fi dezamăgiri. Chiar dacă ceilalţi definesc poteca, pasul trebuie să îl faci tu, chiar dacă alţii aleg itinerarul, tu stabileşti destinaţia. Şi ca să ajungi undeva trebuie să porneşti la drum şi să ştii unde mergi.
Şi apoi vor apărea şi obstacolele, greutăţile, neînţelesul. Iar când va fi necesar să îşi assume cineva riscul, nu uita că eşti pe drumul tău, spre destinaţia ta. Nu te ascunde între ceilalţi. Mulţimea e un personaj colectiv fără prea mare relevanţă în astfel de situaţii. Riscă! Visează! Crede! Mergi mai departe! Cum spuneam, în unele lucruri, cele mai importante, eşti pe cont propriu!

Crina Caba

www.chrina.wordpress.com

Întâlnirea tip dialog de vineri seara l-a adus în mijlocul nostru pe profesorul de teologie Iulian Necea care a vorbit despre semnificația Crăciunului, sărbătoare care se apropie cu pași grăbiți.

Încă de la primele cuvinte, invitatul nostru ne-a subliniat faptul că Dumnezeu ne-a creat ca ființe creative iar această caracteristică a dus la nașterea multor sărbători. Ca și exemplu, profesorul Necea, a făcut referire la cartea Estera care a fost scrisă cu scopul de a arată originea sărbatorii Purim.

În ceea ce privește proveniența numelui de Crăciun și a datei de 25 decembrie pentru a sărbătorii nașterea lui Isus, am aflat că acestea sunt înrădăcinate în obiceiurile romane. Astăzi știm că Isus nu s-a născut la 25 decembrie, ci cândva în martie. Decembrie a fost ales pentru această sărbatoare pentru a coincide cu sărbatorile romane păgâne dedicate zeului Saturn (Saturnalii) și Mithra (vechiul zeu al luminii), o formă de venerare a Soarelui. În anul 264, Saturnaliile au căzut în 25 decembrie și împaratul roman Aurelian a proclamat această dată “Natalis Solis Invicti”, festivalul nașterii invincibilului Soare. În anul 320, Papa Iuliu I a specificat, pentru prima dată oficial, data nașterii lui Isus ca fiind pe 25 decembrie. A urmat ca în 325, împăratul Constantin cel Mare să introducă oficial Crăciunul ca sărbatoare care celebrează nașterea lui Isus. De asemenea, el a decis ca duminica (Domenica sau Ziua Domnului) să fie “zi sfântă” într-o săptămână de șapte zile.

Orice poate fi convertit? Acesta a fost întrebarea pe care profesorul Necea ne-a adresat-o și al cărei răspuns ne poate ajuta să înțelegem că, din moment ce Crăciunul a fost introdus în biserică, a adus după sine și anumite practici și tradiții. Putem da ca și exemplu colindele care la început erau cântece pur teologice, departe de a fi comparate cu ”Linu-i lin și iară lin” a lui Hrușcă, colind ce poate fi auzit în fiecare supermarket. De altfel, primii creștini nu aveau brad ceea ce se diferențează de tradiția din zilele noastre când acest obiect are o însemnătate deosebită pentru mulți oameni. În secolul al VII-lea călugării foloseau forma triunghiulară a bradului pentru a descrie Sfînta Treime. În jurul anului 1500, oamenii au început să vadă in bradul de Crăciun un simbol al eternității, al copacului mereu verde, al pomului din Paradis și au atârnat în el mere roșii, simbol al păcatului originar. Multe alte obiceiuri atribuite Crăciunului au un scop pur comercial și nu fac altceva decât să golească buzunarele oamenilor.

Crăciunul e o sărbătoare bună dacă este celebrată pentru adevărata ei însemnătate. Cea mai mare valoare a acestei sărbători constă în încărcătura spirituală ce o are nașterea lui Isus. Profesorul Necea ne-a făcut o ilustrație despre omul care s-a făcut furnică. La fel ca omul din povestire, Isus a ales să se dezbrace de slavă și să se facă om, să cunoască foamea, să meargă la templu și să studieze, să își ajute semenii și să aleagă să moară pentru ei. Aceasta e esența Crăciunului, o sărbătoare aflată într-un process continuu de convertire. Noi, ca și creștini, trebuie să sărbătorim nașterea lui Isus conștientizând că sunt tradiții bune și tradiții care distrag atenția de la adevărata semnificație a Crăciunului. Iar întrebarea la care trebuie să luăm aminte este: Orice poate fi convertit?

Cristos s-a născut! Cum sărbătorești tu?

de Corina Todireanu

De fapt, să iubeşti înseamnă să nu fii posesiv. Adevărata dragoste aşa cum e definită în 1 Corinteni 13 “nu caută folosul său”, iar uneori binele celui iubit e la ceva distanţă de tine. Indiferent dacă distanţa se măsoară în timp sau spaţiu, deschide mâna şi lasă-l/las-o să plece! Dacă e adevărată trăirea, nu vei pierde nimic. Distanţa e o monedă cu două feţe dar întotdeauna aduce mai mult decât ia. Sunt lecţii de viaţă care se învaţă doar în singurătatea ta cu El, Cel care contează cu adevărat şi a cărui iubire e singura care nu presupune distanţe. Dar, conform naturii noastre, nu ne plac lecţiile grele. Nu suntem prea doritori să plătim preţul devenirii, deşi e deja un clişeu faptul că nimic din ce e valoros nu e gratuit ori ieftin. Aşa că uneori şi iubirea presupune distanţe.

Doar cei care ştiu că deţin de drept unele lucruri le pot da drumul, temătorii îşi vor strânge cu dinţii comoara. Astfel îndrăgosteala asta modernă, a devenit un scop în sine, o destinaţie la care odată ajuns te transformi în umbra celui iubit. Greşit! Să iubeşti mult nu înseamnă să fii nici umbră, nici sufocant, ci să ai încredere. Fără aceasta sentimentul doar o dependenţă emoţională, o slăbiciune care te determină să acţionezi mânat de disperare. Da, e adevărat iubirea te transformă. Când iubeşti mult devii mai puternic, mai bun, mai altruist, aceasta este schimbarea!

Niciodată o iubire nu se păstrează în pumnii închişi, nici nu se clădeşte astfel ceva durabil. Iubirea adevărată presupune libertate nu limitare. Trebuie să ai şi să dai spaţiu, să îţi deschizi larg aripirile deoarece iubirea creşte odată cu noi.

În cele din urmă toţi ajung să iubească. Există un anotimp pentru fiecare, poate azi, poate mâine, poate peste doi ani. Important e să iubim cu adevărat: demn, curat, frumos, fără teamă. Să iubim cu mâinile deschise!

Crina Caba

http://chrina.wordpress.com/

E un cuvânt atât de puternic pentru mine, cel puţin. Şi ar trebui să fie pentru toţi. M-am uitat în dicţionar să văd însemnătatea acestui cuvânt şi pot să spun că nu e exact ce mă aşteptam. Printre definiţiile găsite scria că închinarea înseamnă « a te pleca înaintea cuiva în semn de respect, de afecţiune ». Deci ea implică atât respectul nostru cât şi sentimentele noastre. E evident că în ziua de azi respectul poate fi impus într-o oarecare măsură însă sentimentele noastre nu pot fi fabricate. Nu poţi spune inimii să simtă într-un fel. Ea are propriul ei mecanism, unic de a-ţi reda anumite senzaţii cu privire la multe lucruri. Dar nu despre aceasta vreau să vorbesc.

Continue Reading »