Ţi-aş putea cânta veşnic … iubirea
Veşnic? Să cânt?
Eu trăiesc bazat pe cum mă simt: râd când sunt veselă şi plâng atunci când mă doare, alerg împotriva ceasului când minutele sunt prea multe şi respir linişte în rest. Strâng pumnii să nu pierd iluziile dragi şi uneori pot să ating norii şi să vă confirm că sunt pufoşi.
Veşnic, adică … întotdeauna?
Aşa este iubirea Ta, de aceea ţi-aş putea cânta veşnic. Dacă aş tăcea ar însemna să mint deoarece marea mai are valuri diferite ca intensitate, munţii trăiesc în anotimpuri, dar Tu, Iubire eternă eşti. Neschimbat pentru mine. Nici osanalele mele, nici trădarea, vânzarea sau tăcerea nu te-ar face să mă iubeşti mai puţin. Veşnic se defineşte în funcţie de Tine şi de când Ţi-am deschis inima şi Ţi-am dat-o Ţie pot avea şi eu speranţă.
Nu Te am decât pe Tine pentru veşnicie şi … cântecul despre iubirea Ta, murmurat sau strigat de pe acoperişul casei, fredonat sub lumina reflectorului sau în taină din cămăruţa mea.
Un om atât de mic în faţa unui Dumnezeu etern poate să-l atingă prin cântec. El ne-a dăruit o iubire cât o veşnicie, noi îi putem da în schimb lauda buzelor noastre. Acel cântec ce ne însumează ca fiinţe, ne rezumă ca trăire, ne defineşte în cel mai profund mod.
Veşnic …, da, VEŞNIC îţi voi cânta iubirea!
Crina Caba
