TineriBETANIA

Divina iubire se înscrie în rândul cărţilor care încearcă să descrie creaţia. Autorul, Gene Edwards spune că întreaga lume, cu părţile ei văzute şi nevăzute, sunt create de Dumnezeu dintr-un singur motiv: dragostea. O divină, şi aş spune eu, ciudată nevoie se naşte în Dumnezeu: aceea de a fi iubit, de a impărtăşi cu cineva acelaşi fel de iubire. Aşa începe procesul creatiei. Începe cu crearea spaţiului, timpului, lumii nevăzute şi văzute şi sfârşeşte cu Eva.

Cartea prezintă de asemenea şi acel moment dureros în care omul, cel creat pentru a iubi şi a fi iubit cade. Si de atunci începe lungul proces prin care Dumnezeu îşi formează Mireasa.

Scriitorul se opreşte asupra prezenţei lui Hristos pe pământ, culminând cu răstignirea Sa. Aceasta ne este prezentată ca cel mai frumos gest făcut din dragoste, momentul în care Hristos prin sângele său, prin sacrificiu îşi câştigă Mireasa, acea Făptură care în sfârşit îl va iubi, care îi va răspunde la fel.

Am crezut că va fi o carte dulceagă. Ca un sirop nediluat. Din contră. Dupa ce termini cele aproximativ 120 de pagini, o dragoste ciudată te cuprinde, dorinţa de a te dărui Cuiva, dorul după Cineva, Ceva necunoscut. Te cuprinde tristeţea că faci parte din tagma oamenilor, cei care confundă dragostea cu datoria, cu dărnicia, cu reverenţa. Doar că, din păcate aşa ştim să iubim. Şi de multe ori, întrebarea cum să-l iubim pe Dumnezeu, rămâne fără răspuns, îngropată în muntele de rutină zilnică. Sperăm şi nădăjduim în acea zi, în care să ştim să iubim Dumnezeieşte.

Va las cu câteva pasaje din carte:

1. El era Dragoste.
O dragoste pasionantă, sentimentală, expresivă…
Şi în acest Dumnezeu, locuind de Unul singur, atât de singur, nu exista nici o imperfecţiune.
Exista însă un paradox: cu toate că era singur, El iubea. În cadrul triunităţii Dumnezeirii exista
o exprimare necontenită a dragostei, dar nu exista o pereche pentru manifestarea dragostei
Sale. O dragoste atât de vastă, atât de puternică, pulsa în acest Dumnezeu lipsit de bătrâneţe.
Totuşi, nu exista un „altul” faţă de care să-Şi manifeste dragostea.
Şi astfel captiv al acestui paradox, El locuia singur.
Până când…

2. Tânăra femeie, stând acum pe creasta înălţimii de smarald, se ridică în picioare şi un profund
sentiment al dragostei pentru Domnul se stârneşte înlăuntrul ei… căci tocmai a auzit strigătul
copleşitor al Duhului Sfânt cel viu ce sălăşluia în ea.
Şi Duhul acesta din ea a strigat:… „Vino!”
Şi, întocmai ca Eva cu mult timp înaintea ei, îşi ridică mâinile spre cer, îşi înalţă vocea,
crezând că perechea ei ar putea-o auzi… şi strigă:
„Vino, Doamne Isus! Vino!”
Chiar la uşă, pe tărâmul slavei, Cel ce iubise şi murise pentru ea… îi aude acum strigarea.
„În cele din urmă ea renunţă la lucrurile neînsemnate, la cunoştinţe, la slujbe, la jertfe. Se
reîntoarce la cea mai înaltă stare a universului.”
„Ea învaţă să Mă iubească”, şopteşte El.
Curând,
Da, cât de curând…
Foarte, foarte curând.