Alo, spitalul de urgenţă? (I)
Aerul sângera de plânsul strident al sirenei, în timp ce Salvarea cerea prioritate la orice intersecţie. Posturile de radio şi de televiziune şi-au întrerupt programele, pentru a trasnmite ştirea care a aruncat fiori în orice trecător de pe planetă. Animalele au ieşit ca după cutremur din habitatul lor, alergând năucite, fără direcţie. La auzul acestei veşti nenorocite, copiii au plecat de acasă fără să spună unde; bărbaţii le-au lăsat soţiilor lor un bilet pe masă, cu un conţinut scurt şi lapidar: “E bine să nu mă mai cauţi pentru un timp”, iar ele s-au bucurat de libertatea nesperată la care râvneau în ascuns. Vecinii au rupt orice relaţie între ei bănuindu-se reciproc de intenţii nemernice.
De ce toate astea? Simplu, dar tragic. Personajul cel mai important de pe planetă, oriunde prezent în familii şi în societate, în parlament şi în biserici, în instituţii şi la şcoală, cel care asigură unitate şi pace, bucurie şi intimitate, aleargă spre oarte în goana Salvării. Viaţa fiecăruia depinde de această personalitate: atât de căutată şi cerută de oameni.
