Bucuria ascultării (2 Cronici 30)

Există un joc numit „Parola”. Scopul acestui joc este să-l faci pe partenerul tău de joc să spună „parola” printr-un proces de asociere a cuvintelor. De exemplu, dacă parola este „citeşte”, ai putea spune cuvântul „carte”. Partenerul tău răspunde „revistă”. Tu spui „ziar”. El îşi dă seama de conexiune şi spune „citeşte”.

Astăzi cuvântul pe care doreşti să-l ghicească partenerul tău este „ascultare”. Ce cuvinte ai folosi pentru a-l face să spună „ascultare”? „Datorie”. „Reguli”. „Regulament”. „Legi”. „Restricţii”.

Îndrăznesc să spun că un cuvânt pe care nu l-ai folosi este cuvântul „bucurie”. Ascultarea şi bucuria nu par a se potrivi împreună. Bucuria pare eliberatoare; ascultarea sună restrictivă. Bucuria transmite voioşie; ascultarea sună împovărătoare și grea. Cei mai mulţi dintre noi nu s-ar gândi că pentru a ajunge la adevărata bucurie în viaţă trebuie să păşim pe calea ascultării de Dumnezeu.

Şi totuşi aşa este. Relatarea vieţii împăratului Ezechia din 2 Cronici 30 ne arată că ascultarea din inimă de Dumnezeul nostru plin de har are ca rezultat o mare bucurie.

Aşa cum am văzut ieri, Ezechia a fost un împărat evlavios care, în primul an al domniei lui a hotărât să facă din restabilirea închinării personale şi naţionale prioritatea sa cea mai mare. El a curăţat şi restaurat Templul şi a reluat aducerea jertfelor. Din capitolul 30 aflăm că Ezechia a invitat întreaga naţiune la sărbătoarea Paştilor în Ierusalim. Rezultatul a fost cea mai mare sărbătoare a Paştilor de la divizarea împărăţiei care a avut loc la moartea lui Solomon (2 Cronici 30:26), cu vreo 230 de ani în urmă!

Tema ascultării sincere, din toată inima apare în mod repetat pe parcursul capitolului 30, în timp ce nu numai Iuda, ci şi mulţi din Israel s-au unit pentru a sărbători Paştile. Versetul 12 rezumă: „Mâna lui Dumnezeu a lucrat şi le-a dat o singură inimă, ca să-i facă să împlinească porunca împăratului şi a căpeteniilor, după cuvântul Domnului”.

Starea de spirit a acestei sărbători a fost „o mare bucurie” (30:21), „bucurie” (30:23), „s-a bucurat toată adunarea” (30:25) şi „mare veselie” (30:26). S-au bucurat atât de mult încât au hotărât „să mai prăznuiască alte şapte zile” (30:23). Ei nu au vrut să se termine. Deşi unii şi-au bătut joc și au refuzat să vină (30:10), cei care au ascultat au avut parte de bucuria profundă și durabilă pe care numai Dumnezeu o poate da.

Dacă ne dorim o astfel de bucurie, trebuie să dăm dovadă de acest fel de ascultare.

Comments

comments